Noi ameninţări ruse la scutul american

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Noi ameninţări ruse la scutul american

Externe 16 Septembrie 2011 / 00:00 596 accesări

Moscova va da un răspuns tehnico-militar la desfăşurarea scutului antirachetă, dacă nu se va ajunge la un acord pe această temă, într-un viitor apropiat, a avertizat, ieri, Ministerul rus de Externe. În plus, ministerul se declară alarmat de împotmolirea discuţiilor pe tema apărării antirachetă pe care le are cu NATO şi SUA. Ideea unei cooperări pentru formarea unui scut european antirachetă a fost formulată în noiembrie 2010, la summit-ul Rusia-NATO de la Lisabona. Alianţa insistă pe două sisteme de apărare antirachetă independente, dar coordonate: unul rus, celălalt al NATO. Moscova propune, în schimb, un sistem indivizibil care să integreze dispozitivele celor două părţi.

”Europa va fi parţial responsabilă de ameninţarea pe care ar putea-o constitui viitorul scut antirachetă al NATO pentru interesele ruseşti”, a declarat reprezentantul permanent al Rusiei la NATO, Dmitri Rogozin. Potrivit lui Rogozin, europenii, inclusiv francezii, nu vor să se amestece în dialogul ruso-american privind apărarea antirachetă. Aceasta înseamnă că europenii sunt direct asociaţi conceperii arhitecturii sale şi realizării unor proiecte antirachetă concrete, a subliniat el.

OPINII SEPARATE Ministrul rus al Apărării, Anatoli Serdiukov, s-a întâlnit cu omologul german, Thomas de Maiziere, ieri, pentru a discuta despre scut, dar nu s-a ajuns la niciun rezultat. Discuţiile au venit după semnarea acordului România-SUA pe scut, la Washington. Adjunctul ministrului rus de Externe, Serghei Riabkov şi subsecretarul de Stat american, Ellen Tauscher, au avut, la Londra, un shimb de opinii legate de apărarea antirachetă. Cei doi au avut o întâlnire la Londra în calitate de copreşedinţi ai grupului de lucru privind securitatea internaţională şi controlul armelor din cadrul comisiei prezidenţiale ruso-americane. Întrevederea a avut loc după ce Ministerul rus de Externe a deplâns lipsa progreselor în discuţiilor ruso-americane şi Rusia-NATO privind sistemul de apărare antirachetă, în condiţiile în care Washingtonul şi Bucureştiul au semnat acordul pe scut.

Acordul SUA-Polonia pe scut a intrat în vigoare, interceptorii vor fi amplasaţi până în 2018. Acordul şi protocolul adiţional semnate de Washington şi Varşovia pe tema desfăşurării de interceptori pe teritoriul polonez au intrat în vigoare ieri. Sistemul american va fi amplasat la baza Redzikowo, până în 2018.



12