Noi arestări în dosarul fraudelor informatice

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Noi arestări în dosarul fraudelor informatice

Eveniment 01 Aprilie 2013 / 00:00 1463 accesări

Magistraţii Tribunalului Bucureşti au admis, vineri seară, propunerea procurorilor de arestare preventivă a altor şapte persoane din dosarul fraudelor informatice, numărul celor pentru care s-a decis această măsură preventivă ajungând astfel la 23. Asta după ce tot vineri, alte 16 persoane ajunseseră în spatele gratiilor, printre ele numărându-se şi Constantin Gheară, zis “Tică”, fratele lui Nicu Gheară. Potrivit anchetatorilor, suspecţii ar fi confecţionat în veritabile “laboratoare” aparatură de skimming pentru a copia datele de identificare a mijloacelor de plată electronică utilizate la diferite terminale ATM sau POS-uri din Germania, Spania, Elveţia, Portugalia, Franţa, Marea Britanie, Ecuador, Columbia şi Austria. Oamenii legii spun că informaţiile obţinute în mod fraudulos ar fi fost folosite apoi pentru falsificarea unor carduri cu ajutorul cărora s-ar fi retras sume substanţiale de bani din conturile victimelor, tranzacţiile fiind efectuate în Republica Dominicană, SUA, Japonia, Iordania sau Nepal. Valoarea prejudiciului a fost estimată de procurori la 2.000.000 de euro. Oamenii legii spun că suspecţii ar fi instalat dispozitivele pe bancomate sau POS-uri, în special în magazine sau supermarket-uri, unde se ascundeau pe timpul nopţii pentru a le putea monta. Ulterior, datele confidenţiale bancare erau preluate prin tehnologia Bluetooth sau se ridicau terminalele POS prin înscenarea unor jafuri.



12