Noi blocuri ANL

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Mangalia

Noi blocuri ANL

Administrație 04 Iulie 2014 / 00:00 677 accesări

Cu toate că la Mangalia au fost construite, în ultimul deceniu, aproape 150 de apartamente și garsoniere, numărul spațiilor de locuit este mult prea mic pentru nevoile comunității. Cererea de locuinţe la Mangalia a crescut constant în ultimii ani, la Primărie fiind înregistrate acum peste 1.000 de solicitări. Primarul Mangaliei, Cristian Radu, a afirmat că 70% dintre locuitorii care vin la audienţe solicită acordarea de locuinţe. Pentru a face față situației, edilul Mangaliei a spus că a căutat diverse soluţii pentru mărirea fondului locativ al oraşului. În această idee, autorităţile locale au încheiat o colaborare cu Agenția Națională de Locuințe (ANL) în vederea construirii de apartamente și garsoniere. Astfel, Consiliul Local Mangalia a aprobat, ieri seară, transmiterea către ANL a unei suprafaţe de teren de aproape 46.000 de metri pătraţi, din domeniul privat al municipiului, în vederea construirii de locuinţe pentru tineri. Terenul este transmis cu titlu gratuit, iar pe acesta Agenţia va ridica două blocuri cu 84 de apartamente. Primarul Mangaliei, Cristian Radu, a afirmat că lucrările vor începe în toamna acestui an, iar blocurile vor fi finalizate în 2015. „Am depus la ANL toate documentele necesare privind construirea de blocuri de tip ANL, iar lucrurile merg în direcția cea bună”, a spus Cristian Radu.



12