Noi demersuri pentru soluţionarea crizei transnistrene

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Noi demersuri pentru soluţionarea crizei transnistrene

Externe 13 Noiembrie 2010 / 00:00 510 accesări

Guvernul de la Chişinău a hotărât să se restabilească legăturile telefonice fixe directe între R. Moldova şi regiunea separatistă Transnistria, întrerupte din 2003. Cele două companii de telefonie de la Chişinău şi Tiraspol, Moldtelecom şi Interdnestrcom, au sistat legăturile telefonice în urmă cu şapte ani, iar în prezent convorbirile pe linia fixă au loc prin intermediul operatorilor străini. Restabilirea legăturii de telefonie fixă face parte din planul de acţiuni al Guvernului moldovean pentru consolidarea încrederii între Chişinău şi Tiraspol, în vederea soluţionării conflictului transnistrean.

Rusia consideră că tratatul între România şi R. Moldova privind regimul frontierei de stat este primul pas pe calea dificilă a formalizării relaţiilor pe baze egale, între două state vecine, independente şi suverane. Adjunctul directorului Departamentului de informaţii şi presă din cadrul ministerului, Aleksei Sazonov, a atras atenţia asupra comentariilor unor reprezentanţi români, care confirmă în esenţă că tratatul semnat nu este o recunoaştere directă a existenţei frontierei de stat între cele două ţări.

În plină campanie electorală, la Chişinău continuă însă demersurile pentru retragerea trupelor armate ruse din Transnistria. Preşedintele interimar Mihai Ghimpu i-a trimis o scrisoare secretarului general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, prin care cere ca Alianţa Nord-Atlantică să susţină retragerea trupelor armate ruse de pe teritoriul moldovean. “Deşi au trecut 20 de ani de la proclamarea independenţei Republicii Moldova şi deşi Rusia s-a angajat să îşi retragă forţele armate de pe teritoriul ţării noastre, acestea se află şi în prezent în R. Moldova, încălcând, astfel, normele de drept internaţional şi Constituţia”, a declarat preşedintele interimar moldovean într-o întâlnire cu jurnaliştii. În schimb, Mark Tkaciuk, membru al Biroului politic al PCRM şi fost consilier prezidenţial al lui Vladimir Voronin, apreciază că R. Moldova trebuie să se retragă din Parteneriatul Estic şi să treacă la un plan individual de integrare europeană şi modernizare. Mark Tkaciuk a făcut aceste declaraţii cu ocazia unui seminar pe tema integrării europene şi soluţionării crizei transnistrene. Referindu-se la soluţionarea crizei transnistrene, acesta s-a pronunţat pentru recunoaşterea internaţională a neutralităţii ţării pentru demilitarizarea totală a părţilor implicate în conflict şi pentru stabilirea unui dialog cu participarea tuturor părţilor. De altfel, Mark Tkaciuk s-a pronunţat şi pentru aderarea R. Moldovei la Uniunea vamală Rusia-Belarus-Kazahstan.

Cele patru partide din Alianţa pentru Integrare Europeană (AIE), aflată la guvernare la Chişinău, ar reuşi să cumuleze 66 de mandate la alegerile legislative anticipate din 28 noiembrie, ceea ce i-ar asigura majoritatea necesară alegerii preşedintelui ţării, arată un sondaj dat publicităţii ieri. PCRM conduce în continuare în preferinţele alegătorilor cu 27,9% din intenţiile de vot, fiind urmat de Partidul Liberal Democrat (PLDM) cu 15,6%, Partidul Democrat din Moldova (PD) cu 9,9%, Partidul Liberal 8,7% şi Alianţa Moldova Noastră cu 5,1% dintre voturile alegătorilor.



12