Sindicaliştii din sistemul bugetar se vor reîntîlni, pe 29 aprilie, cu reprezentanţii ministerelor, pentru o nouă discuţie privind legea salarizării unice. De altfel, miercuri, Ministerele Justiţiei, Internelor, Externelor şi Apărării ar trebui să prezinte nomenclatoarele, care nu au fost aduse nici la dezbaterea de săptămîna trecută. \"A fost o discuţie de principiu. S-a vorbit despre încadrarea pe poziţii similare a angajaţilor din sectorul public, dar nu şi despre echivalări salariale. Despre echivalarea salariilor în funcţie de anumite criterii va fi vorba în timp şi treptat, în funcţie de criteriile stabilite\", a declarat preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor Pro Lex, Vasile Lincu. El a afirmat că Ministerele Justiţiei, Internelor, Externelor şi Apărării \"au boicotat şi de această dată dezbaterile, deoarece nu au prezentat nomenclatoarele\". \"Dorim să existe mai multă transparenţă. În viitor, vor exista minute ale acestor şedinţe care vor fi prezentate ulterior ministerelor, sindicatelor şi opiniei publice\", a adăugat Lincu. Liderul sindical consideră că discuţiile trenează pentru că \"termenul de echivalare este greşit, deoarece, pentru început, va fi vorba de încadrarea pe poziţii similare a angajaţilor din sectorul public, dar pot exista diferenţe foarte mari de salarizare\".