Ghinioanele par să se ţină lanţ de jurnaliştii acreditaţi la Campionatul Mondial. Ieri, o aeronavă în care se afla un grup de jurnalişti care acopereau evenimentele de la marea întrecere din Africa de Sud a aterizat de urgenţă lângă Johannesburg, au anunţat reprezentanţii aeroportului din Lanseria, care au adăugat că incidentul nu s-a soldat cu răniţi. „După decolare, echipajul a realizat că există o problemă la una din roţi. Ei au petrecut aproximativ o oră în aer, făcând cercuri în jurul aeroportului pentru a încerca să rezolve problema. Nu au reuşit aşa că au decis să aterizeze fără roţi”, a spus Mike Christoph, un oficial al micului aeroportului internaţional din Lanseria, nord-vest de Johannesburg. Nicio persoană nu a fost rănită în timpul acestei aterizări forţate şi pasagerii au părăsit avionul prin ieşirea de urgenţă. Avionul, plecat de la Johannesburg, în jurul orei locale 10.00, cu 16 oameni la bord, dintre care 14 jurnalişti ai postului de televiziune Al Jazeera (Qatar), ar fi trebuit să ajungă la Polokwane, pentru jocul Algeria - Slovenia, din Grupa C de la Cupa Mondială. Aeroportul din Lanseria a fost închis timp de câteva ore pentru a îndepărta aeronava de pe pistă. Traficul a fost reluat după-amiază, lucru care a permis actorului John Travolta, a cărui plecare la bordul avionului său era programată duminică seară, să-şi respecte calendarul. Actorul a ajuns, vineri, la Johannesburg pentru debutul Cupei Mondiale la bordul avionului personal.