Cercetătorii vor organiza, luni, un marş în Capitală, iar de marţi vor picheta sediul Parlamentului, între orele 8.30 şi 11.30, pe durata dezbaterilor proiectului de buget. Ei sînt nemulţumiţi că, pentru acest domeniu, bugetul reprezintă 0,19 la sută din PIB, de trei ori mai puţin decît cel de anul trecut. Preşedintele Federaţiei Sindicatelor Lucrătorilor din Cercetare - Proiectare din România (FSLCPR), Radu Minea, a anunţat, ieri, că sindicaliştii vor organiza, în prima zi a săptămînii viitoare, “competiţia cercetării ştiinţifice şi dezvoltării tehnologice 2009”, care se va desfăşura între orele 8.30 şi 12.45, pe traseul Ministerul Finanţelor - Ministerul Educaţiei - Guvern, acestea fiind şi obiectivele unde vor fi prezentate problemele caracteristice fiecărui minister. „Competiţia se va desfăşura în linişte şi va fi un marş al tăcerii”, a spus Minea. El a mai subliniat că nu se respectă legea care prevede că, pînă în 2010, bugetul alocat Cercetării ar trebui să ajungă la unu la sută din PIB. Liderul sindical a precizat că salariile cercetătorilor nu sînt plătite de la bugetul de stat, ci din proiectele cîştigate. “Din fonduri publice se alocă sume pentru acţiuni finanţate pe bază de programe, precum şi pentru celelalte cheltuieli, stabilite în condiţiile legii, asigurîndu-se anual o creştere a alocaţiilor bugetare, astfel încît, în anul 2010, să se atingă unu la sută din Produsul Intern Brut. Aceasta este forma în vigoare, care a modificat prevederea iniţială, în care alocarea de la bugetul de stat era de un sfert din bugetul alocat învăţămîntului”, a explicat liderul sindical. “Evoluţia bugetului pentru cercetare ştiinţifică a fost de la 0,13 la sută din PIB în 1999, 0,18% din PIB în 2001, în scădere pînă în 2003, cînd a ajuns la 0,13%, de unde a început o creştere, care, în 2008, a ajuns la 0,54 din PIB, pentru ca, în 2009, să fie un buget propus de 0,19 la sută din PIB”, a explicat Minea. Ieri, după ce cercetătorii au anunţat declanşarea acţiunilor de protest, Guvernul a transferat o sumă de 10 milioane de euro din bugetul Cancelariei primului-ministru, pentru activităţi de cercetare-dezvoltare, domeniu care va fi finanţat cu prioritate şi la rectificarea bugetară din acest an, potrivit anunţului făcut de premierul Emil Boc. Transferul fondurilor a fost decis în şedinţa de joi a Executivului.