24 Noiembrie 2024, 21:13
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a elaborat un proiect de act normativ prin care sunt aduse modificări formularelor utilizate pentru declararea impozitelor şi taxelor. Este vorba de formularul 100 (Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul de stat), din care vor fi eliminate informaţiile referitoare la impozitul minim. De asemenea, ANAF vrea să introducă şi noile obligaţii de plată în formularul 100, respectiv impozitul pe veniturile microîntreprinderilor şi contribuţiile pentru finanţarea unor cheltuieli de sănătate.