Noi încercări de deblocare a negocierilor în conflictul transnistrean

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Noi încercări de deblocare a negocierilor în conflictul transnistrean

Externe 07 Octombrie 2011 / 00:00 425 accesări

Noul ambasador al SUA la Chişinău, a avut o întrevedere cu liderul regimului de la Tiraspol, Igor Smirnov, iar discuţiile au vizat procesul de soluţionare a conflictului transnistrean, precum şi intenţia SUA de a deschide la Tiraspol un centru american. Igor Smirnov a apreciat drept contraproductivă abordarea problemei integrităţii teritoriale a R. Moldova la întrevederea cu ambasadorul William Moser. Igor Smirnov a subliniat că Tiraspolul este dispus să poarte negocieri cu oficialii de la Chişinău, inclusiv în formatul 5+2, însă numai pe poziţii egale, pentru a normaliza relaţiile dintre cele două părţi.

Liderul separatist transnistrean a mai anunţat că este dispus să primească delegaţia de observatori, mediatori şi garanţi în reglementarea transnistreană înaintea primei întâlniri oficiale în formatul 5+2, care va avea loc la Vilnius. Pe de altă parte, Igor Smirnov i-a atras atenţia ambasadorului american în legătură cu creşterea agriculturii în regiune. La rândul său, ambasadorul William Moser l-a informat pe liderul separatist despre intenţia SUA de a desfăşura în regiune o serie de manifestări, în special seminare de promovarea afacerilor, precum şi despre dorinţa SUA de a deschide la Universitatea din Tiraspol un centru american.

Premierul Vlad Filat susţine că prioritatea numărul unu a R. Moldova este integrarea europeană, iar crearea unei uniuni eursiatice, propusă zilele trecute de premierul rus Vladimir Putin fostelor republici sovietice, ca o contrapondere la UE, este doar la faza de proiect. Liderul Partidului Comuniştilor din R.Moldova, Vadimir Voronin, se arătase miercuri încântat de proiectul lui Vladimir Putin privind crearea a ceea ce presa pro-occidentală spune că ar fi o nouă URSS. Fostul preşedinte a spus că ţara ar trebui să ia o decizie privind aderarea la Uniunea Eurasiatică. Premierul Vlad Filat este de părere că argumentarea lui Voronin faţă de iniţiativa lui Putin ar fi una nobilă, în vederea depăşirii crizei socio-economice. Premierul este convins că procesul de integrare europeană va avea succes, dar va fi nevoie de muncă şi grăbirea lucrurilor în ceea ce priveşte obiectivele propuse pentru a ajunge în UE.

R. Moldova trebuie să iasă din izolare. Mai ales că cetăţenii săi care muncesc în străinătate au trimis acasă, prin intermediul băncilor, în primele opt luni ale acestui an, echivalentul a aproape un miliard de dolari, cu o cincime mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. În perioada ianuarie-august 2011, în Moldova au intrat prin intermediul băncilor echivalentul a 920,75 milioane de dolari, transferaţi din străinătate de către persoanele fizice rezidente şi nerezidente. Această sumă este cu aproximativ 20,6% mai mare decât cea transferată în aceeaşi perioadă a anului 2010, arată datele Băncii Naţionale a R. Moldovei. În primele opt luni ale anului în curs, cei mai mulţi bani veniţi de peste hotare în R. Moldova, prin sistemul bancar, au fost înregistraţi în luna august, când s-au făcut transferuri de 139,31 milioane de dolari, ceea ce înseamnă aproximativ 15% din totalul transferurilor pentru perioada ianuarie-august 2011. Astfel, în august, 39,9% din transferurile de mijloace băneşti au fost în dolari SUA, 40,8% în valuta europeană şi 19,3% în ruble ruseşti. În august, ca şi în lunile iulie, iunie şi mai, ponderea transferurilor în euro a depăşit ponderea celor în dolari. UNIMEDIA menţionează că o astfel de tendinţă nu a existat din vara anului 2008. În ciuda crizei mondiale, anul trecut, în R. Moldova au intrat prin intermediul băncilor 1,244 miliarde de dolari SUA, transferaţi din străinătate de către persoanele fizice rezidente şi nerezidente, sumă cu 5,24% mai mare decât în anul 2009.



12