Aleşii locali au la dispoziţie, începînd de vineri, două noi instrumente care să-i ajute să beneficieze de fondurile puse la dispoziţia României de Uniunea Europeană. La iniţiativa europarlamentarului PSD, Victor Boştinaru, au fost realizate un ghid-manual şi un CD care conţin, pe lîngă o bibliografie extinsă privind politica de coeziune a UE, şi informaţii practice privind paşii concreţi ce trebuie parcurşi în vederea elaborării de programe pentru accesarea fondurilor. Pentru cadrul financiar 2007-2013, România are alocată o sumă de aprox. 30 miliarde euro, iar din aceasta, 19,7 miliarde euro sînt destinate politicii de coeziune, iar peste opt miliarde de euro, dezvoltării rurale. “Aceste cifre sînt enorme. Comparativ cu totalul investiţiilor străine, pe o perioadă atît de comprimată nu am avut niciodată şi nici nu este previzibil să avem vreodată un volum de finanţare atît de mare. În plus, această finanţare europeană are condiţii de cofinanţare internă extrem de favorabile: rata de cofinanţare este între 17-30%, deci nu este un efort foarte mare. Dacă ar fi să ne imaginăm impactul absorbţiei acestor fonduri şi al cofinanţării interne ce o însoţeşte asupra realităţii economico-sociale, am vorbi practic de o altă Românie“, a declarat cu ocazia lansării ghidului “Actorii locali din România şi rolul lor în politica de coeziune teritorială a UE“, europarlamentarul Victor Boştinaru. Acest ghid face parte din strategia europarlamentarului - membru în Comisia pentru Dezvoltare Regională a legislativului comunitar - de a contribui la buna informare a românilor privind oportunitatea constituită de fondurile structurale de care beneficiază România după aderare. Boştinaru nu a pierdut ocazia pentru a critica actuala guvernare: “Dacă ne uităm la parcursul României de după 2006, constatăm că nu s-a schimbat nimic. Şi nu era nevoie de nişte guverne geniale care să schimbe lucrurile, ci de oameni care să aibă un proiect pentru România. Îndrăznesc să spun că aceşti oameni nu au un proiect pentru România“. El a insistat asupra necesităţii ca România să profite cît mai mult de avantajele istorice constituite de aderarea la Uniune şi de finanţarea substanţială, mai ales în contextul în care, după 2013, politica de coeziune a UE se va schimba, şi nu în bine pentru România şi celelalte noi state membre ale UE. Boştinaru a explicat că, după 2013 va fi redusă şi suma totală alocată politicii de coeziune şi se va deschide şi accesul statelor vechi, mult mai dezvoltate, la fonduri structurale. În prezent, ţările membre care au un PIB mai mare de 75% din media la nivel comunitar nu beneficiază de fondurile alocate prin politica de coeziune, ceea ce înseamnă că statele mai puţin dezvoltate pot avea acces la sume mai mari.