Noi intervenții în lupta pentru supraviețuire a bolnavilor cu hepatită C

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Avocatul Poporului:

Noi intervenții în lupta pentru supraviețuire a bolnavilor cu hepatită C

Sănătate 02 Iulie 2015 / 00:00 1298 accesări

Tratamentul salvator (aproape 100%) pentru bolnavii cu hepatită C din România se lasă așteptat. În vreme ce pacienți din străinătate s-au vindecat deja, urmând noile terapii ”interferon free”, bolnavii din România își numără zilele, și sunt mii la număr. Unii dintre ei, ajunși la disperare, au înaintat petiții la Avocatul Poporului (AP) - s-ar părea, singurul for care ar putea să pună presiune pe autoritățile sanitare. În acest caz, AP a emis o recomandare către Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) prin care cere să ia de îndată măsuri de aplicare a prevederilor OUG nr. 12/2015, referitor în special la urgentarea procedurilor de încheiere a contractului între unul dintre deţinătorii autorizaţiei de punere pe piaţă a noului produs privind tratarea hepatitei C şi CNAS, în condiţiile legii. ”Recomandarea a fost emisă ca urmare a faptului că CNAS nu a prezentat şi o ”Foaie de parcurs” privind implementarea noului program referitor la tratarea hepatitei C, în condiţiile intrării în vigoare a OUG nr. 12/2015”, se arată într-un comunicat al AP. Recomandarea a fost făcută după ce Avocatul Poporului a primit aproximativ 40 de petiţii, începând din ianuarie, în care bolnavii reclamă lipsa de reacţie a autorităţilor cu privire la introducerea noilor terapii pentru hepatita C. În urma acestor petiţii, AP s-a sesizat din oficiu şi s-a adresat Ministerului Sănătăţii şi Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale (ANMDM). ”Întrucât nu s-a primit niciun răspuns de la ANMDM, AP a dispus, în 6 mai 2015, efectuarea unei anchete. Din conţinutul Minutei încheiate cu ANMDM şi al documentelor puse la dispoziţie de aceasta au rezultat următoarele aspecte: Autoritatea nu a răspuns adreselor AP întrucât a aşteptat finalizarea programului de introducere a noilor tratamente privind hepatita C - secvenţa de program ce ţine exclusiv de ANMDM (s-a transmis ulterior şi un răspuns oficial)”, a precizat sursa citată. Precizăm că preşedintele CNAS, Vasile Ciurchea, declara, în 8 iunie, că au fost stabilite criteriile medicale pentru obţinerea tratamentului fără interferon şi, conform estimărilor, aproximativ 5.000 de pacienţi cu hepatită C vor putea primi aceste noi terapii. El preciza că abia la începutul lunii februarie medicamentele au primit avizul de punere pe piaţă, apoi a fost un termen până s-a stabilit preţul. Ciurchea adăuga că în bugetul CNAS există fonduri pentru cei 5.000 de pacienţi care au nevoie de terapii noi şi care vor intra în primul val de tratament, pentru că nu au altă alternativă terapeutică, dar apoi va fi o altă grupă.

CONSTĂNȚENI VINDECAȚI... Nu demult, într-un studiu au fost introduși 12 pacienți constănțeni care au beneficiat de noua terapie. Tratamentul, potrivit medicului primar de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța, totodată rector al Universității ”Ovidius” din Constanța, prof. univ. dr. Sorin Rugină, a avut efectul dorit: vindecarea.

Posibilă soluție...

Dar, știut fiind faptul că Sănătatea din România are resurse limitate, situație susținută și de analistul economic prof. Mircea Coșea, prezent la întâlnirea cu jurnaliștii de la Constanța din 17 iunie, viitorul bolnavilor noștri este cât se poate de negru. ”Există toată bunăvoința de a achiziționa tratamentul care este considerat un miracol, dar trebuie să recunoaștem că va fi inaccesibil pentru actuala politică medicală. Așa că statul nu trebuie scos din ecuație (...) mai ales că sectorul privat în România este presat de fiscalitate”, a precizat analistul economic. Tot el vine și cu o soluție: consens economic pe termen lung.



12