Noi intervenţii laparoscopice prin incizie unică

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Noi intervenţii laparoscopice prin incizie unică

Sănătate 02 Octombrie 2012 / 00:00 806 accesări

La Spitalul Sf. Constantin Braşov a avut loc o nouă operaţie în premieră naţională: echipa formată din chirurgii dr. Bogdan Moldovan şi dr. Dumitru Pocreaţă, şi dr. Ovidiu Jeder, anestezist, a realizat în data de 26 septembrie o splenectomie LESS-SILS (operaţia de îndepărtare a splinei), printr-o mini-incizie situată sub arcul costal stâng. Pacientul de 48 de ani, din Iaşi, suferă de o maladie numită Purpură Trombocitopenică Idiopatică, în care splina distruge trombocitele, globulele din sânge responsabile de coagularea sângelui, predispunând la hemoragii. Pentru a ţine sub control numărul de trombocite, pacientul era dependent de doze mari de corticoizi, medicamente responsabile de depresie imunitară, osteoporoză, diabet şi obezitate. Evoluţia pacientului a fost extrem de simplă, externarea fiind posibilă la două zile de la operaţie şi, mai important, cu un număr normal de trombocite. Ca particularitate a cazului, pacientul a suferit în urmă cu două luni o operaţie de rezecţie a rectului prin abord unic ombilical, o premieră pe ţară la acea dată, operaţia de splenectomie prin acces unic fiind solicitată chiar de pacient. Chirurgia laparoscopică prin acces unic LESS-SILS (“Chirurgia fără cicatrici”) a fost introdusă în Spitalul Sf.Constantin din Braşov în luna noiembrie 2011. De atunci, peste 60 de pacienţi au beneficiat de acest tip de operaţii, care permit o recuperare extrem de rapidă şi o spitalizare de 1-2 zile. Şi medici ai Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa au efectuat, pe 16 decembrie 2011 (dr. Răzvan Popescu, dr. Irina Călin, prof. univ. dr. Vasile Sârbu), o intervenţie asemănătoare, o laparoscopie mono port, aşa cum au numit-o ei. Primul pacient operat prin această metodă ultramodernă, la Constanţa, a fost Ismail Ilias, de 51 de ani, din Constanţa. Bărbatul a ajuns la SCJU pentru colecistită litiazică acută (boală caracterizată prin prezenţa calculilor într-un organ, în acest caz colecist sau, popular, fiere). „Am decis să-l operăm printr-o metodă modernă, laparoscopie mono port. Este o intervenţie de mare fineţe, o tehnică modernă cunoscută doar de marile centre medicale universitare din ţară. Este un avantaj estetic extrem de important pentru pacient. În loc de trei cicatrici, pacientul are una, în dreptul ombilicului. Aproape că nici nu se observă!”, declara atunci, imediat după intervenţie, prof. univ. dr. Vasile Sârbu, medic chirurg în cadrul Clinicii de Chirurgie a SCJU, totodată preşedinte al Societăţii Române de Chirurgie din România. Intervenţia în premieră la SCJU Constanţa a venit la 20 de ani de la prima operaţie video-laparoscopică din România. Şi atunci a fost o reuşită extraordinară, fapt care i-a impulsionat pe medici să meargă mai departe cu intervenţiile ultramoderne. Acum, în SCJU au loc aproape zilnic asemenea intervenţii, fie că este vorba despre chirurgie generală adulţi, fie că este vorba despre chirurgie infantilă, fie că este vorba despre domeniul ginecologiei. (A.G.)

Taguri articol


12