Noi locuri de parcare vor apărea în Constanța, în perioada următoare. Primăria Municipiului Constanța, prin SC Confort Urban, continuă lucrările de amenajare a unor noi locuri de parcare în locul garajelor care au fost deja demolate sau sunt în curs de demolare. Pe lângă parcările care sunt în curs de realizare pe aleea Lăcrămioarei, strada Cutezători, strada Solidarității și strada Prieteniei, în scurt timp vor începe lucrările şi pe străzile Basarabi, Unirii, Dezrobirii, Cașin și pe aleea Mălinului. Noile locuri sunt destinate riveranilor care își parcau până acum autoturismele pe trotuare. „Facem apel din nou către locuitorii orașului să nu își parcheze mașinile în zonele în care se lucrează, pentru a nu îngreuna intervenția utilajelor!”, se arată în comunicatul Primăriei Constanța.
VOR APĂREA CIRCA 3.000 DE LOCURI DE PARCARE
Amintim că, de la sfârșitul anului 2018, au fost desființate cel puțin 155 de garaje, lăsând locul pentru mai mult de 230 de locuri de parcare. Acțiunea Primăriei și a Poliției Locale vizează circa 2.000 de garaje din toate cartierele, amplasate pe domeniul public sau privat al municipiului Constanța. Autoritățile locale precizează că, potrivit măsurătorilor, în locul a 10 garaje ar putea fi parcate 15 maşini. „Pe această cale, facem apel la persoanele care se află în această situație să se conformeze somațiilor emise de către Direcția Generală Poliția Locală Constanța în termenul dispus, să desființeze garajul și/sau platforma acestuia în funcție de caz. Neconformarea la aceste somații reprezintă o contravenție fiind sancționată cu amendă cuprinsă între 1.000-100.000 lei și cu măsura complementară de desființare, în conformitate cu prevederile art.26, alin.1 din Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții”, anunță cei de la Poliția Locală.