Elevii din clasele a III-a și a IV-a vor putea învăța din anul școlar 2014 - 2015 mai multe despre arhitectură și mediul construit, iar elevii liceelor de muzică vor putea studia istoria jazz-ului. Programa propune și activități în aer liber, centrate pe identificarea în realitate a conceptelor învățate în clasă. Anterior adoptării, a existat un proiect de programă școlară, pilotat în cinci școli din București, pe parcursul anului școlar 2012 - 2013. Proiectul a fost elaborat în colaborare cu specialiștii din Ordinul Arhitecților din România, Asociația Arhitectura și specialiștii Departamentului de Științe ale Educației din cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației a Universității București. Au fost aprobate, de asemenea, și programele școlare pentru învățământul liceal, curriculum diferențiat, filiera vocațională, profilul artistic, specializarea Muzică, destinate disciplinelor opționale Muzică vocală de jazz - muzică ușoară și Istoria Jazz-ului. Prima disciplină îi vizează pe elevii din ciclul liceal, clasele IX-XII, iar cea de-a doua, pe elevii din clasele a XI-a și a XII-a. În cadrul disciplinei Muzică vocală de jazz - muzică ușoară, elevii vor aprofunda genurile și formele muzicale specifice: Ragtime, Blues, Boogie -Woogie, Bebop, jazz afro-brazilian. În plus, elevii își pot dezvolta competențe specifice precum interpretarea vocală creativ-expresivă și vor realiza acompaniamente vocal-instrumentale solo sau în grup.