Ministerul Sănătăţii (MS) caută soluţii pentru ca, de anul viitor, 150 de medicamente pentru diferite afecţiuni oncologice, boli cardiovasculare, diabet, boli infecţioase, să fie introduse pe lista de medicamente compensate.
Secretarul de stat în MS, dr. Alexandru Rafila a declarat, vineri, că 84 sunt produse noi, iar restul sunt medicamente recomandate şi pentru alte afecţiuni. Dr. Rafila a afirmat că la evaluarea medicamentelor se vor avea în vedere, între altele, criterii de eficacitate, siguranţă şi beneficiu pentru pacient. El a mai spus că se are în vedere şi un criteriu economic, care nu este obligatoriu, respectiv un discount între 0 - 25 %, pe care să-l suporte companiile şi pentru care se va acorda un număr de puncte. Oficialul are în vedere o actualizare trimestrială a listelor de medicamente compensate şi gratuite. Reprezentantul Asociaţiei Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM),Sorin Popescu, a spus că este vorba de 84 de molecule noi care sunt compensate în majoritatea ţărilor europene şi care în România, deşi au fost aprobate de MS, în ultimii cinci ani nu au intrat pe listă. „Ministerul face eforturi să găsească soluţii pentru problemele acumulate în aceşti cinci ani. Metodologia care a fost propusă de MS este o metodologie care ar putea să dea rezultate, cu condiţia ca ea să fie simplificată şi să fie implementată cât mai curând”, a arătat Sorin Popescu.