În pofida raportului de respingere propus de Comisia economică, senatorii au adoptat un proiect care prevede că magistrala directă de gaz construită de consumatorul eligibil, pe cheltuială proprie, se află în proprietatea acestuia, urmând să fie preluată de operatorul licenţiat în termen de cel mult un an de la data realizării, după o justă despăgubire. De asemenea, conform noii legi, distribuitorii de gaz natural care au terminalele la consumatorii finali ar urma să suporte costurile generate de extinderea reţelei, dacă acestea nu sunt economic justificate, şi să îi despăgubească, în acest sens, pe consumatori pentru cota parte de investiţie, în termen de un an de la finalizarea lucrării. Membrii Comisiei economice au criticat faptul că modificările au în vedere acordarea de despăgubiri de către operatorul licenţiat unei categorii de consumatori, respectiv cei care realizează lucrările, în detrimentul tuturor celorlalţi consumatori. Ei au mai spus că măsura va duce la creşterea preţului gazelor pentru că despăgubirile propuse urmează să fie recunoscute la fundamentarea tarifelor practicate de către operatorii licenţiaţi drept costuri suportate pentru desfăşurarea activităţii în sectorul gazelor naturale. Iar, din cauza principiului socializării costurilor, ele se vor regăsi în preţul final al gazelor.