Noi produse turistice

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Noi produse turistice

Politică 17 Octombrie 2009 / 00:00 497 accesări

Ministerul Turismului din Egipt, prin intermediul Autorităţii Egiptene de Turism, a lansat pe piaţa românească trei noi produse turistice care includ programul Golf, SPA şi cel pentru deşert, au declarat, vineri, reprezentanţii ministerului de resort. Astfel, pe lîngă cele două pachete de turism ale Egiptului deja disponibile pe piaţa autohtonă, şi anume Marea Roşie şi Valea Nilului, vineri au fost lansate, în cadrul Tîrgului de Turism al României (TTR), trei pachete noi care includ pogramul Golf, disponibil în 17 locaţii, SPA, care cuprinde şase regiuni, precum şi pachetul de vizite în deşert. „Relaţia dintre România şi Egipt durează de foarte mulţi ani, iar turiştii români reprezintă un număr semnificativ din numărul total al celor care ne vizitează ţara. Anul trecut, numărul românilor care au vizitat Egiptul a fost de aprox. 45.000”, a declarat consilierul în cadrul Ministerului Turismului din Egipt, Ahmed Shokry. De asemenea, acesta a precizat că Ministerul Turismului din Egipt va participa în fiecare an la ediţiile viitoare ale TTR, pentru a promova destinaţiile turistice egiptene. „România a devenit o ţară strategică pentru Egipt, datorită interesului românilor pentru turismul extern. Lucrăm la întărirea relaţiilor cu tour operatorii români, pentru a promova Egiptul ca una dintre principalele destinaţii turistice pentru români”, a precizat Ahmed Shokry.

Taguri articol


12