Minivacanţa de 1 mai a adus pe litoralul românesc peste 10.000 de turişti, majoritatea concentraţi în staţiunea Mamaia. 8.000 de locuri au fost contractate prin agenţiile de turism, însă mulţi turişti au sosit pe cont propriu, iar estimările oficiale indică numărul de 10.000. Interesul crescut pentru Mamaia, comparativ cu celelalte staţiuni de pe litoral, se datorează, în primul rînd, investiţiilor atrase de autoritatea locală constănţeană în ultimii ani, care au generat noi puncte de atracţie pentru turişti. Cu siguranţă, staţiunea va deveni şi mai atractivă avînd în vedere noile proiecte pregătite de municipalitate pentru dezvoltarea turismului local. Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a anunţat ieri, într-o emisiune televizată, că la nivelul autorităţii locale au fost reunite toate proiectele din domeniul turistic, unele deja de notorietate, altele noi, pentru a fi promovate în perioada imediat următoare la nivel central. Dintre proiectele deja cunoscute, amintim şoseaua de coastă, care va face legătura între zona peninsulară a Constanţei şi Mamaia, orăşelul lacustru de pe lacul Siutghiol, amenajarea porturilor turistice din Portul Tomis şi din zona Cazino din Mamaia sau construirea teleschiului nautic pe lac. Primarul Mazăre a prezentat pe scurt şi o serie de proiecte noi care vor fi promovate de Primărie. Cel mai spectaculos dintre acestea este legat de amenajarea unor insuliţe artificiale în Marea Neagră. „Ministerul Mediului are un proiect de protejare a falezei Mării Negre, care vizează amenajarea unor centuri de stabilopozi. Vrem să construim şapte insuliţe de stabilopozi, care vor fi umplute cu nisip în centru şi vor găzdui terase şi restaurante. Insuliţele vor fi situate în larg, la 500-700 de metri de faleză, patru vor fi construite în Mamaia, iar trei, în Constanţa, în zona Portului Tomis”, a declarat Mazăre. Un alt proiect nou se referă la amenajarea unor ecluze care să facă legătura între Lacul Siutghiol, Lacul Tăbăcărie şi Marea Neagră, astfel încît posesorii de ambarcaţiuni să poată avea acces din oricare din lacuri la mare. Noile proiecte pregătite de municipalitate pentru turismul de litoral vor fi prezentate pe larg vineri, într-o conferinţă de presă.