Noi recorduri de temperaturi negative în Estul Europei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Noi recorduri de temperaturi negative în Estul Europei

Externe 27 Ianuarie 2010 / 00:00 336 accesări

De la Marea Baltică până în zone de la nord şi sud de Marea Neagră, temperaturile arctice şi ninsorile puternice au semănat haos, perturbând alimentarea cu energie electrică, apă şi alimente. Câteva zeci de oameni au murit din cauza valului de frig din estul Europei cu temperaturi ce au coborât, luni, până la minus 35 de grade Celsius în unele zone, determinând închiderea unor şcoli şi perturbări în traficul rutier şi pe calea ferată.

Condiţiile meteorologice extreme înregistrate în ultimele 24 de ore în Bulgaria au stabilit un nou record în privinţa temperaturilor scăzute, care au atins în zonele de nord-est ale ţării până la minus 32 de grade Celsius. În oraşele din nordul ţării, Plevna, Ruse şi Elhovo, temperaturile au coborât până la cel mai scăzut nivel înregistrat din 1933. Cele mai scăzute temperaturi înregistrate în Bulgaria de când există date în acest sens datează din 1947, când mercurul din termometre a coborât până la minus 38,3 grade Celsius în satul Trun.

R. Moldova se confruntă în ultimele zile cu temperaturi de până la minus 30 de grade Celsius, provocând probleme în furnizarea de curent electric şi întreruperi ale furnizării de apă caldă, precum şi închiderea a două posturi de frontieră. Noaptea de luni spre marţi a fost una dintre cele mai reci din ultimii 50 de ani. Şase persoane au murit de frig în Cehia, iar în Polonia, cel puţin 16 persoane şi-au pierdut viaţa în ultimele zile. Din luna noiembrie, din cauza frigului, în această ţară au murit circa 200 de persoane. Călătorii pe calea ferată se confruntă cu întârzieri ale curselor de tren din cauză că gerul afectează şinele de cale ferată şi liniile de înaltă tensiune. Întreruperile în alimentarea cu energie electrică au determinat creşterea consumului de gaze naturale, înjumătăţind rezervele de gaz ale ţării. În Ucraina, 256 de oameni au murit de frig din luna decembrie, multe dintre victime fiind persoane fără adăpost. Totodată, multe şcoli au fost închise în zone din vestul ţării. Din cauza zăpezii mari, 360 de autovehicule au rămas blocate pe o autostradă din centrul ţării. În Letonia, se înregistrează cu 19 grade sub media normală. Estonia şi Lituania au anunţat şi ele date similare.

Cel puţin 14 persoane fără domiciliu au murit de frig şi în Germania, unde temperaturile minime au coborât marţi până la minus 15 grade Celsius, în nord-estul ţării. Întârzieri de maximum 30 de minute s-au înregistrat marţi pe aeroportul internaţional din Frankfurt, al treilea din Europa în privinţa numărului de pasageri. Cu o zi înainte au fost anulate peste 200 de zboruri, din cauza frigului şi a zăpezii. Traficul fluvial pe fluviul Elba, între Hamburg şi Geesthacht, este închis de luni seară. În portul din Hamburg şi în direcţia Mării Nordului, fluviul este acoperit de plăci de gheaţă plutitoare, însă traficul navelor se desfăşoară fără restricţii.



12