Cazul angajatului Spitalului Penitenciar Jilava care a fost bătut de deținuți în secția în care sunt încarcerate persoanele diagnosticate cu SIDA a ridicat multe și justificate semne de întrebare privind siguranța personalului din închisorile românești. Ca urmare, Guvernul a adoptat, miercuri, un proiect de lege care aduce noi reglementări privind regimul de deținere și folosire a armelor în sistemul penitenciar. Astfel, angajații din penitenciare, la propunerea motivată a directorului de unitate și cu aprobarea directorului general al ANP, vor putea deține asupra lor, doar în cazuri temeinic justificate, arme letale sau neletale aparținând unității în care activează. Potrivit actului normativ, uzul de armă se face în mod gradual și proporțional, în raport de circumstanțe și după somație prealabilă, fiind statuat drept ultimă alternativă. Uzul de armă nu trebuie să depășească nevoile reale pentru împiedicarea unui act ostil sau pentru neutralizarea agresorilor în acțiunile acestora îndreptate împotriva funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, a personalului alături de care se execută misiuni în cooperare și a persoanelor private de libertate ori împotriva locurilor de deținere sau a mijloacelor de transport aparținând acestora. Angajatul sistemului penitenciar care a făcut uz de armă este obligat, dacă pericolul nu mai există, să acționeze imediat pentru acordarea primului ajutor persoanei rănite. Când situația nu permite acest lucru, solicită personal specializat. Angajații din sistemul penitenciar au obligaţia să informeze pe cale ierarhică, imediat ce situația o permite, în cazul în care, în urma uzului de armă, o persoană a murit sau a fost rănită, urmând ca directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor să anunțe procurorii.