Noi reglementări privind deplasarea coloanelor militare oficiale

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Noi reglementări privind deplasarea coloanelor militare oficiale

Politică 23 Septembrie 2006 / 00:00 1117 accesări

Creşterea numărului de accidente de circulaţie în care au fost implicate autovehicule ale armatei a stat la baza emiterii unui ordin elaborat de ministrul Apărării şi cel al Administraţiei, privind condiţiile în care pot circula pe drumurile publice vehiculele speciale de luptă, controlul circulaţiei autovehiculelor armatei, precum şi însoţirea coloanelor militare. În noul ordin sînt prevăzute condiţiile în care pot circula pe drumurile publice autovehiculele armatei, fiind interzisă circulaţia pe drumurile asfaltate a vehiculelor de luptă pe şenile, cu excepţia celor ale căror patine sînt prevăzute cu elemente de protecţie. În situaţii deosebite circulaţia e permisă cu acordul autorităţilor competente, în speţă Ministerul Apărării Naţionale (MApN) şi poliţia. Controlul circulaţiei autovehiculelor armatei va fi făcut de Inspectoratul General ar Poliţiei Române (IGPR) prin serviciile teritoriale ale poliţiei rutiere, poliţia militară sau în comun. Poliţistul serviciului rutier care observă încălcarea regulilor de circulaţie de către şoferii autovehiculelor din coloanele militare îl sesizează pe şeful coloanei, iar acesta este obligat să ia măsuri pentru asigurarea desfăşurării fluente şi în siguranţă a traficului. De asemenea, unităţile militare trebuie să anunţe din timp poliţia şi autorităţile locale despre perioada şi anvergura activităţilor militare desfăşurate în diferite zone.

Noile reglementări prevăd ca la cercetarea accidentelor de circulaţie în care sînt implicate vehicule militare, să poată participa, pentru documentare, un poliţist militar specializat, iar şoferii MApN implicaţi vor putea fi reţinuţi de poliţişti pentru cercetări, anunţîndu-se şi unitatea din care face parte acesta. La cererea poliţiei militare, poliţiştii de la circulaţie vor furniza date suplimentare inclusiv probe video, copii ale proceselor verbale, fotografii, iar în cazurile cercetate de procuror documentele solicitate vor fi remise cu acordul acestuia.

Totodată, coloanele militare vor fi însoţite de echipaje ale poliţiei militare astfel: la nivelul ministrului Apărării minimum 2 echipaje şi la nevoie 2-5 motociclişti din subunitatea de însoţire, la nivelul secretarilor de stat, şefului Statului Major General, şefului Direcţiei Generale de Informaţii a Armatei, inspectorului şi secretarului general al MApN cu minimum un echipaj la o coloană de 5 maşini şi două echipaje cînd sînt mai multe vehicule în coloană. În situaţii deosebite, în deplasările în regim de urgenţă, ministrul Apărării şi omologii săi din străinătate aflaţi în vizită oficială în România pot fi însoţiţi şi de echipaje ale poliţiei rutiere. Pe timpul îndeplinirii misiunilor de însoţire a coloanelor sau demnitarilor străini, comunicarea prin staţiile radio se va stabili de comun acord, iar IGPR va asigura accesul poliţiei militare, prin infrastructura de comunicaţii proprie, la informaţii privind starea meteo-rutieră, obstacole şi lucrări în trafic, iar poliţia militară va informa poliţia rutieră despre rutele de deplasare.



12