Noi reglementări privind dobândirea cetățeniei române

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Noi reglementări privind dobândirea cetățeniei române

Administrație 21 Septembrie 2017 / 16:26 910 accesări

Guvernul a modificat și completat, joi, cadrul legal privind acordarea cetățeniei române, modificările propuse urmărind reglementarea de o manieră detaliată a condițiilor privind dobândirea cetățeniei de către copiii minori ai cetățenilor străini sau fără cetățenie. În acest sens, Executivul a decis ca minorilor să li se acorde cetățenia la cererea părinților și odată cu aceștia. Cererea va fi depusă odată cu cererea părinților de acordare a cetățeniei române, în condițiile Legii nr. 21/1991, republicată în „Monitorul Oficial“ nr. 576 din 13 august 2010. În propunerea de reglementare este prevăzută condiția ca, la data cererii, copiii minori să domicilieze, în condițiile legii, în România. Minorilor care dobândesc cetățenia română odată cu părinții sau cu unul dintre ei li se va elibera certificat de cetățenie distinct de cel al părinților. Anterior modificărilor legislative aprobate în ședința de joi a Guvernului, minorii care dobândeau cetățenia română odată cu părinții sau cu unul dintre ei erau înscriși în certificatul de cetățenie al părinților.



12