Noi reglementări privind eliberarea paşaportului temporar

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Noi reglementări privind eliberarea paşaportului temporar

Politică 29 Ianuarie 2009 / 00:00 1305 accesări

Eliberarea paşapoartelor simple temporare nu va mai fi condiţionată de depunerea unei solicitări pentru obţinerea unui paşaport electronic, au stabilit, ieri, senatorii din Comisia juridică. Membrii Comisiei juridice şi-au însuşit modificările propuse de Ministerul Administraţiei şi Internelor la Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 207/2008 privind termenul pînă la care vor putea fi eliberate, la nivelul întregii ţări, paşapoartele biometrice. Reprezentanţii MAI şi-au argumentat propunerea prin faptul că paşapoartele electronice se personalizează într-un centru unic, la Bucureşti, urmînd să fie transmise în toate judeţele ţării, ca atare, termenul de urgenţă, de cel mult trei zile lucrătoare, nu putea fi realizat. “Acum există posibilitatea acestui paşaport temporar, care se va elibera numai în regim de urgenţă, de cel mult trei zile“, a declarat directorul general adjunct al Direcţiei Paşapoarte din cadrul MAI, Corina Moraru. Comisia a adoptat şi un alt amendament care vizează prelungirea valabilităţii acestor paşapoarte, de la şase luni, cum prevede OUG 207/2008, la 12 luni. Corina Moraru a explicat că paşaportul temporar poate să fie un al doilea document pentru cetăţenii care sînt în posesia unui paşaport simplu sau a unuia electronic, care urmează să călătorească în ţări ce se află în anumite conflicte diplomatice şi dacă au o viză a unui anumit stat, nu pot folosi paşaportul în celălalt stat. “Valabilitatea de şase luni am considerat-o insuficientă pentru anumite state care au cerinţa de valabilitate de şase luni peste termenul iniţial de viză“, a afirmat reprezentantul MAI. Corina Moraru a precizat că, la ora actuală, un paşaport electronic costă 234 lei, iar paşaportul simplu, 64,2 de lei. Actualele paşapoarte simple rămîn valabile pînă la expirarea valabilităţii. Conform lui Moraru, dotarea cu tehnica necesară preluării cererilor pentru eliberarea paşapoartelor se face etapizat, judeţul Ilfov fiind unul pilot pentru program. Potrivit OUG 207/2008, proiectul ar urma să fie finalizat la 1 iulie 2009, la nivelul întregii ţări, însă Moraru a precizat că nu există un termen limită începînd cu care românii vor fi obligaţi să călătorească în spaţiul extracomunitar cu paşapoarte biometrice. Amendamentele propuse de MAI au fost adoptate de membrii comisiei cu o singură abţinere, din partea senatorului PD-L Ion Ruşeţ.



12