Noi reguli pentru constructorii din transporturi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Noi reguli pentru constructorii din transporturi

Social 29 Decembrie 2010 / 00:00 314 accesări

Suma unui contract de construcţie în infrastructura publică de transport va putea depăşi cu maximum 10% valoarea adjudecată, iar constructorul va depune o garanţie de bună execuţie de 15% din valoarea contractului şi va primi puncte în plus la evaluarea ofertei dacă reduce termenele de finalizare. Noile reguli au fost stabilite, ieri, de Guvern. Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, a justificat modificările prin faptul că acele contracte încheiate până la introducerea acestor norme sunt \"dezechilibrate\" şi nu reprezintă întotdeauna interesele beneficiarilor. Noile prevederi stabilesc astfel că suma unui contract nu poate depăşi cu mai mult de 10% valoarea adjudecată, iar aceasta doar în situaţii neprevăzute şi recunoscute de FIDIC (Federaţia Internaţională a Inginerilor Consultanţi). Boagiu a precizat că acest prag este stabilit la nivel internaţional, deoarece au existat numeroase asemenea situaţii în care partea română, fiind subreprezentată, a pierdut sume importante de bani. Guvernul a introdus şi o garanţie de bună execuţie de 15% din valoarea contractului, din care 10% reprezintă valoarea pe care o depune constructorul la începerea contractului, iar 5% este valoarea care se reţine din factură. Este introdusă şi obligativitatea graficelor de execuţie a lucărilor, în funcţie de care vor fi efectuate plăţile, atât pentru constructor, cât şi pentru consultant. \"În funcţie de lucrările executate, se fac plăţile. Nu se fac lucrările, nu se fac plăţile. Aceasta este o condiţie valabilă atât pentru constructor, cât şi pentru consultantul care urmăreşte realizarea lucărilor. De ce ? Ca să nu mai avem situaţii, cum am avut de atâtea ori, când constructorul execută lucrările, consultantul doarme cu facturi, nu le certifică, nu calcă prin şantier, doar pentru că el beneficiază de o sumă globală din care poate să îşi tragă banii\", a afirmat Anca Boagiu. Noile norme mai prevăd că, la evaluarea ofertelor depuse de constructori, o pondere de 70% va fi reprezentată de oferta tehnică, iar oferta financiară va avea o pondere de 30%. Ministrul Transporturilor a mai precizat că, în cazul în care pot şi doresc să execute lucrările într-un termen mai scurt decât cel prevăzut în caietele de sarcini, constructorii vor primi o bonficaţie în puncte la evaluarea ofertelor. În astfel de cazuri, autoritatea contractantă poate accepta, pentru proiectare, o reducere între 3 şi 6 luni a termenelor, respectiv o reducere între 18 şi 24 de luni la execuţie.



12