Noi reguli pentru fermierii constănţeni

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Instrucţiunile de plată pe Măsura 141, modificate

Noi reguli pentru fermierii constănţeni

Social 19 Februarie 2014 / 00:00 843 accesări

Veste bună pentru fermierii constănţeni! Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a modificat instrucţiunile de plată pentru Măsura 411 „Sprijinirea fermelor agricole de semi-subzistenţă”. Potrivit directorului general adjunct al Centrului Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit 2 Sud-Est Constanţa, Anghel Panait, noutatea este aceea că beneficiarii Măsurii 141 din Programul Naţional pentru Dezvoltare Rurală (PNDR) nu mai sunt obligaţi să depună la dosarul cererii de plată pentru tranşa a patra certificatul de absolvire a cursurilor obligatorii de formare profesională, ci pot ataşa doar o declaraţie pe proprie răspundere că vor absolvi un astfel curs până la finalul anului 2015. Astfel, beneficiarii Măsurii 141 pot aduce dovada absolvirii cursurilor de formare profesională prin Măsura 111 „Formare profesională, informare şi difuzare de cunoştinţe” până la finalul anului 2015. „Fermierii constănţeni care au depus cereri de plată după 7 februarie 2014 pot anexa la dosar o declaraţie pe proprie răspundere privind absolvirea unui curs de formare profesională prin care se angajează că vor participa şi absolvi un astfel de curs în maximum trei ani de la data primirii sprijinului nerambursabil, respectiv de la plata integrală a sprijinului, dar nu mai târziu de luna decembrie a anului 2015. Măsura nu se aplică retroactiv, astfel că cei care au depus până la 6 februarie 2014 sunt obligaţi să ataşeze la documentaţie şi certificatul de absolvire a cursurilor”, a explicat Panait.



12