Cei patru administratori constănţeni care au înşelat cu ordine de plată false două societăţi de la care au cumpărat bobine de sfoară de aproape 100.000 de lei, au vândut ulterior marfa unor beneficiari care cunoşteau modul în care vânzătorii intraseră în posesia ei. Anchetatorii i-au identificat pe cumpărătorii bobinelor de sfoară aceştia fiind George Vanghelicescu, Iulian Meciu şi Ştefan Bogdan Ardeleanu, la domiciliul unuia dintre ei fiind descoperită şi recuperată marfa producătorilor de sfoară înşelaţi. Conform procurorilor, în intervalul 14 – 16 mai, George Vanghelicescu a cumpărat, fără documente justificative 1.700 de bobine de sfoară, cunoscând că produsele provin din săvârşirea unei infracţiuni. Prejudiciul în acest caz a fost estimat la 90.594,40 lei. Tranzacţia a fost efectuată prin intermediul lui Iulian Meciu şi Ştefan Bogdan Ardeleanu care, potrivit anchetatorilor, ar fi cei care au transportat marfa la domiciliul lui Vanghelicescu. Duminica trecută, Vanghelicescu, Ştefan şi Ardeleanu au fost prezentaţi Judecătoriei Constanţa cu propunere de arestare preventivă sub acuzaşia de complicitate la înşelăciune în formă continuată, iar magistraţii au dispus cercetarea lor în stare de libertate.
FIRME FANTOMĂ Reamintim că, la sfârşitul săptămânii trecute, ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au reţinut patru administratori suspectaţi că au înşelat două societăţi producătoare de sfoară din ţară. Anchetatorii spun că, din investigaţiile efectuate, în luna mai a acestui an, cei patru administratori constănţeni au cumpărat, prin intermediul unor firme fantomă, mai multe bobine de sfoară de la două firme, una din Mureş şi cealaltă din Braşov. Pentru plata tranzacţiilor respective suspecţii au emis mai multe ordine de plată false. Prejudiciul adus celor două firme a fost recuperat în totalitate în urma mai multor percheziţii efectuate în localităţile constănţene Mihail Kogălniceanu şi Pantelimon, unde oamenii legii aveau informaţii că suspecţii au vândut bobinele de sfoară achiziţionate în mod fraudulos.