25 Noiembrie 2024, 23:20
Primăria oraşului Ovidiu a pregătit un proiect pentru îmbunătăţirea urbanistică, ce prevede amenajarea unor zone cu spaţii verzi. Primarul oraşului, Dumitru Bocai, a declarat că proiectul a fost depus la Ministerul Mediului, urmând ca, în luna aprilie, să fie semnat contractul de finanţare. “Am identificat o serie de zone la nivelul oraşului, unde dorim să amenajăm spaţii verzi. Am fi dorit să facem mici părculeţe, dar nu am avut spaţiul necesar pentru aşa ceva. Cred că, prin amenajarea acestor spaţii verzi, faţa oraşului se va schimba”, a declarat Bocai.