Fondul Mondial pentru Natură (WWF) a anunţat, miercuri, că au fost descoperite 11 noi specii de plante şi animale în Vietnam, în zonele în care cercetătorii nu au avut acces foarte multă vreme. O specie de şarpe, două specii de fluturi, cinci soiuri de orhidee şi trei alte soiuri de plante au fost descoperite de cercetători în zone foarte greu acccesibile. Specialiştii spun că aceste regiuni pot oferi în continuare surprize de acest gen.
WWF, una dintre cele mai mari organizaţii pentru protecţia mediului din lume, speră să fi descoperit alte zece specii noi de plante şi animale, dar se va pronunţa asupra acestui subiect după ce se vor face analize suplimentare asupra exemplarelor găsite. Descoperirile au fost făcut în pădurile tropicale din lanţul muntos annamitic, în provincia Thua Thien Hue, o zonă numită “coridorul verde”, situată în centrul Vietnamului. Zona este un habitat unic pentru multe specii de plante şi animale, potrivit WWF. Cîteva specii de mamifere au fost descoperite aici în anii \'90.
Organizaţia avertizează că “aceste specii sînt deja ameninţate de exploatarea ilegală a pădurilor, vînătoare, exploatarea excesivă a resurselor naturale şi conflictele de interese în ceea ce priveşte dezvoltarea regiunii”. La începutul lunii iulie, WWF a anunţat că a reperat în Vietnam un grup important de maimuţe rare, langurienii cu picioare gri (Pygathrix cinerea). Descoperirea i-a făcut pe specialişti să spere că această specie de maimuţe pe cale de dispariţie ar putea avea şanse de supravieţuire.