Deputatului PDL Theodor Paleologu a început să-i placă statutul de “candidat”. Nu contează unde. Ei bine, el a anunţat că este, “cel mai probabil”, candidatul partidului pentru Primăria Sectorului 1 şi a precizat că va avea o bătălie electorală dificilă, dar îşi doreşte foarte mult să ajungă în administraţie, pentru a pune în aplicare proiecte. În plus, Paleologu spune că un avantaj este că, odată ales, primarul nu are presiunea partidului de a fi remaniat ori revocat, deci are o anumită libertate de a face chiar ceea ce crede de cuviinţă. Pedelistul a precizat că a fost interesat de Primăria Capitalei şi a fost luat în calcul de partid, dar a menţionat că a lăsat această discuţie în urma sa, iar dacă performează la Sectorul 1, atunci aceasta va fi cea mai bună legitimare a sa pentru viitor. El a spus că este cu adevărat interesat de administraţie: ”Eu chiar vreau să fiu primar. Sunt un om al concretului, sunt foarte meticulos, chiţibuşar, atent la detalii, de aceea îmi plac totdeauna funcţiile executive”. Mai mult, Theodor Paleologu a ţinut să atragă atenţia că familia sa este originară din Lesbos: „Aşa că noi nu suntem fanarioţi, ci suntem lesbieni\".