“Noi suntem ţara, Băsescu este fiara”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

“Noi suntem ţara, Băsescu este fiara”

Social 16 Martie 2012 / 00:00 376 accesări

Protestatarii vor locuri de muncă, vor politici de sănătate şi educaţie, vor pensii decente şi cer renunţarea la subminarea economiei naţionale prin desfiinţarea fabricilor. Micile dorinţe ale oamenilor care în fiecare zi se adună pe platoul din faţa Prefecturii Constanţa sunt ingredientele minime necesare unei societăţi democratice. Însă Guvernul României nu deţine capacitatea de a asigura condiţii de trai decente poporului, de aceea cetăţenii nu contenesc să îşi exprime liber, în stradă, nemulţumirile faţă de preşedintele Băsescu şi compania. “Noi putem să îl iertăm pe Băsescu pentru teroarea pe care a instaurat-o în ţară, dar trebuie să facă şi el ceva. Să îi ia la bani mărunţi pe toţi bogătaşii ţării, iar cine nu îşi justifică legal averile să le fie confiscate şi adăugate la buget. De acolo trebuie să se adune banii, nu de la noi, de la amărâţii care mor de foame. Dacă nu va face ceva şi pentru noi, ori pleacă el, ori mergem peste el la Palat să îl dăm afară”, a spus Dumitru Clipa, un manifestant. Oamenii au strigat, şi ieri, “Jos Băsescu”, “Jos PDL”, “Jos Guvernul securist”, “Să fie judecat, beţivul din Palat” sau “Noi suntem ţara, Băsescu este fiara”. Demonstraţiile împotriva Puterii au continuat, ieri, şi în Capitală, unde aproximativ 50 de oameni au cerut, în faţa sediului central al PDL, demisia Guvernului şi a preşedintelui Traian Băsescu. În timp ce fluturau steagul României, oamenii scandau “PDL, PDL, la Jilava locu-ţi e” şi cântau “La Palatul Modrogan cântă cucuveaua, Băsescu şi ai lui şi-au găsit beleaua”. Unii dintre aceştia şi-au scris pe tricouri litere din Constituţie care, spun ei, au fost încălcate de regimul Băsescu.



12