Un civil palestinian a fost ucis, iar alţi trei răniţi la Nablus, în Cisiordania, în cursul unei operaţiuni efectuate de armata israeliană, ieri. Responsabilii militari evrei au declarat, însă, că palestinianul ucis era un militant înarmat. Cu cîteva ore înainte de acest atac, armata a aruncat în aer mai multe bariere de beton, ridicate de militanţi pentru a preveni pătrunderea vehiculelor militare israeliene în Nablus. Oraşul este considerat de militarii israelieni adevărata capitală a terorismului din Cisiordania, după ce au fost descoperite mai multe depozite de armament şi centuri cu explozibili.
Pe de altă parte, organizaţia radicală palestiniană Hamas a declarat că este dispusă să încheie un armistiţiu, pentru o perioadă de un an, cu Israelul. Propunerea a venit în contextul reducerii în intensitate a atacurilor lansate din Fîşia Gaza asupra statului evreu. Sîmbătă, trei rachete au căzut în Israel, fără a face victime, dar atacul a fost revendicat de Jihadul Islamic. Hamas a precizat că militanţii săi nu au mai lansat, de trei zile, nicio operaţiune asupra statului evreu. Un armistiţiu încheiat anterior a fost denunţat de ambele părţi, la mijlocul lunii trecute. Atacurile cu rachete au ucis doi evrei, iar raidurile aviaţiei israeliene au făcut 60 de morţi.
Nici în Liban, situaţia nu înregistrează o ameliorare. Armata libaneză a reluat, ieri după-amiază, atacurile asupra taberei palestiniene de la Nahr al-Bared, în regiunea de nord, bombardînd şi trăgînd salve de artilerie asupra poziţiilor întărite ale grupării Fatah al-Islam. În cursul dimineţii, se observase o uşoară scădere a tirurilor în zonă, după două zile de înfruntări armate violente între cele două părţi aflate în conflict. În total, de la 20 mai, 83 de persoane au fost ucise, dintre care 38 de militari libanezi şi 33 de combatanţi. Fatah al-Islam recunoaşte legăturile ideologice cu al-Qaida şi este acuzată de majoritatea antisiriană din Liban că are legături cu serviciile de informaţii de la Damasc.