Compania Naţională de Drumuri şi Autostrăzi din România (CNADNR) a repartizat, pînă la 30 iulie, un număr de 489.500 din noul model de roviniete matcă-cupon cu valabilitate de o zi, o săptămînă şi o lună, a anunţat, vineri, compania. Aceste roviniete au fost distribuite către Petrom, OMV România Mineraloel, MOL România, Rompetrol Downstream şi Speedy Driver. De asemenea, noile modele pot fi cumpărate începînd de vineri şi la cinci subunităţi ale CNADNR, în Craiova, Timişoara, Cluj, Braşov şi Constanţa. Ceilalţi distribuitori, respectiv Poşta Română, Scala Assistance, Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România şi la Direcţiile Regionale de Drumuri şi Poduri din Bucureşti şi Iaşi, deţin stocuri din vechile roviniete-ecuson cu valabilitate de un an, care vor fi comercializate pînă la data de 11 august, cînd vor fi înlocuite cu noile modele. Rovinietele-ecuson vor fi retrase pînă pe 8 august de la distribuitorii care au început vineri comercializarea rovinietelor matcă-cupon, iar pînă la 18 august vor fi retrase şi de la ceilalţi distribuitori. Rovinietele-ecuson rămase vor fi eliberate, pînă la epuizare, de către Agenţia de Control şi Încasare Giurgiu. Amintim că firma Eltronis a semnat la 3 iulie un contract cadru cu CNADNR care vizează furnizarea de roviniete matcă-cupon pentru o perioadă de doi ani şi contractul subsecvent pentru anul 2008. Valoarea estimativă a contractului este de 2,5 milioane de euro, fără TVA. CNADNR va achiziţiona în acest an, pe bază de comandă, 12 milioane de roviniete matcă-cupon, din care nouă milioane de bucăţi cu valabilitate de 1, 7 şi 30 zile şi trei milioane de roviniete cu valabilitatea de un an. Firma va livra, pînă la 3 august, două milioane de roviniete, cu valabilitate de 1, 7, 30 de zile şi 12 luni.