Nokia a plătit milioane de euro pentru a proteja codul-sursă Symbian

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Nokia a plătit milioane de euro pentru a proteja codul-sursă Symbian

Monden 19 Iunie 2014 / 00:00 534 accesări

ŞANTAJ GROSIER Producătorul finlandez de echipamente de telecomunicaţii Nokia a plătit mai multe milioane de euro unor persoane care în urmă cu şase ani au ameninţat că vor dezvălui codul-sursă al sistemului de operare Symbian. Poliţia finlandeză a confirmat că investighează un caz de şantaj şi că acest caz este în continuare deschis. ”Investigăm un caz de şantaj, iar Nokia este partea vătămată”, a declarat inspectorul-şef Tero Haapala, care a refuzat însă să ofere alte detalii. Postul finlandez de televiziune MTV susţine că şantajiştii au dobândit codul de criptare pentru sistemul de operare Symbian şi au ameninţat Nokia că îl vor face public. Dacă acest lucru s-ar fi întâmplat, altcineva ar fi putut scrie un cod suplimentar pentru Symbian, inclusiv posibile mesaje de tip malware, care nu ar fi putut fi distinse de partea legitimă a programului software.

După încercarea de şantaj, Nokia a contactat Poliţia şi a fost de acord să livreze banii într-o parcare din oraşul Tampere, centrul Finlandei. Banii au fost ridicaţi, însă Poliţia a pierdut urma făptaşilor. În anul 2007, Nokia controla aproape jumătate din piaţa telefoanelor smartphone, iar sistemul de operare Symbian era utilizat şi de alţi producători de telefoane. Ulterior, Nokia a renunţat la sistemul său de operare Symbian şi a utilizat sistemul Windows, dezvoltat de Microsoft, pentru ca, anul trecut, grupul american să cumpere toate operaţiunile de telefonie mobilă ale Nokia pentru 5,6 miliarde de euro.

BANII PENTRU ÎNŢELEGERE Peste ocean, Apple Inc. nu a făcut obiectul unui şantaj, dar a fost de acord să plătească pentru a rezolva în afara tribunalului acuzaţiile că a recurs la un aranjament ilegal în fixarea preţului la produsul său e-book. Apple era bună de plată, Departamentul american de Justiţie cerând o amendă şi despăgubiri de 800 de milioane de dolari. Judecătorul de la Curtea Districtuală din New York a dispus însă soluţionarea cazului prin mediere şi a dat celor două părţi un răgaz de 30 de zile, ceea ce s-a şi întâmplat. Termenii înţelegerii nu au fost deocamdată dați publicităţii, urmând să fie prezentaţi instanţei. Înaintea Apple, editurile Hachette Book Group, HarperCollins Publishers, Penguin Group (USA) Inc. şi Macmillan and Simon & Schuster Inc. au plătit peste 166 de milioane de dolari Departamentului american de Justiţie, pentru a scăpa de acuzaţiile de încălcare a legilor antitrust.

VIITORUL ÎN 5G Europa şi Coreea de Sud au făcut o alianţă pentru tehnologia 5G. Parteneriatul cu coreenii este, de fapt, o pregătire. Europa, în ansamblul său, a fost relativ lentă în introducerea şi dezvoltarea noilor tehnologii de comunicaţii în ultimii ani. Acum vrea să revină în frunte. Tehnologia 4G abia se răspândeşte în România, iar în Europa a prins destul de greu. Şi, totuşi, se pregăteşte noul nivel. Tehnologia actuală 4G mai este cunoscută şi ca LTE (Long-Term Evolution), ceea ce înseamnă „evoluţie pe termen lung“. Durata pare însă să fie scurtată de graba de a trece la un sistem şi mai rapid. Şi este o cursă a celui care ajunge mai repede acolo. Chinezii ar dori să-şi facă o rezervare. Huawei a anunţat investiţii de 600 de milioane de dolari în următorii patru ani, exclusiv pentru a dezvolta următoarea fază a comunicaţiilor mobile. SUA nu au o strategie guvernamentală, însă universităţile, care primesc şi subvenţii, deja fac cercetări. Mediul de afaceri european a atras atenţia asupra faptului că blocul comunitar va suferi cumplit dacă nu se va implica în dezvoltarea noului standard. Şi în acest context, acordul cu Coreea de Sud este crucial, pentru că Europa a pierdut teren în ultimii ani. La începutul telefoniei mobile, tehnologia europeană GSM era vârful industriei, dar apoi nu a mai apărut nimic revoluţionar pe continent.

Noile standarde au fost dezvoltate în alte locuri, iar Europa le-a importat. De cealaltă parte, Coreea de Sud a forţat dezvoltarea, deoarece ea reprezintă noi surse de venit pentru companiile din această ţară, mai ales pentru Samsung, care îşi trage cea mai mare parte din profit din comunicaţiile mobile. Parteneriatul cu Coreea de Sud poate fi crucial în acest moment. Şi, în acelaşi timp, o modalitate de a domoli ascensiunea Chinei. Deşi este făcut la nivel oficial, el se va baza pe companii private. În Coreea de Sud vor fi greii industriei: Samsung, LG şi SK Telecom. În zona europeană se vor reuni într-un parteneriat privat grupuri specializate, mai ales în reţelistică: Ericsson, Nokia, Alcatel. Oficialii de la Bruxelles au anunţat, la sfârşitul anului trecut, că vor aloca 700 de milioane de euro pentru dezvoltarea 5G, cu alți trei miliarde de euro veniți de la companiile private implicate.

UE a ales bine cu cine să se alieze în acest caz. Coreenii au anunţat că au reuşit să facă transfer de date foarte rapid folosind o bandă mai largă. Dacă, în cazul tehnologiei 4G, un film de o oră şi jumătate la o calitate bună poate fi descărcat în şase minute, cu standardul 5G durează şase secunde. Noua tehnologie ar urma să fie disponibilă în apropierea lui 2020, însă europenii şi sud-coreenii se grăbesc. Aceştia vor să aibă foare rapid o direcţie clară asupra sistemului ce va fi dezvoltat şi asupra standardelor şi frecvenţelor radio ce vor fi folosite.

Taguri articol


12