Nomenclatorul de studii universitare: 3 specializări noi, 26 lichidate

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Guvern

Nomenclatorul de studii universitare: 3 specializări noi, 26 lichidate

Educație 18 Mai 2016 / 19:29 627 accesări

Nomenclatorul de studii universitare 2016-2017 va conţine trei specializări noi ca urmare a "cerinţelor şi tendinţelor actuale de pe piaţa muncii", dar din conţinutul lui vor fi lichidate alte 26 de specializări ca urmare a "evaluării externe a calităţii şi neîndeplinirii standardelor".

"Guvernul a aprobat, în ședința de miercuri, Nomenclatorul domeniilor și specializărilor/programelor de studii universitare, cât și structura instituțiilor de învățământ superior pentru anul universitar 2016-2017. Actul normativ modifică unele structuri ale instituțiilor de învățământ superior, la solicitarea acestora, rectifică specializări de școlarizare și introduce noi specializări evaluate de către Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS)", anunţă Biroul de presă al Executivului.

Potrivit sursei citate, printre cele mai importante modificări față de anul universitar anterior se numără înființarea unei noi ramuri de știință, cu denumirea ”Informatică”, în cadrul domeniului fundamental Matematică și științe ale naturii, precum şi introducerea a trei specializări noi, care au în vedere corelarea cunoștințelor absolvenților cu cerințele și tendințele actuale de pe piața muncii, respectiv: ”Drumuri, poduri și infrastructuri militare” în cadrul domeniului de licență Inginerie civilă, ”Materiale energetice și apărare CBRN” în cadrul domeniului de licență Inginerie de armament, rachete și muniții și ”Design aeronautic” în cadrul domeniului de licență Inginerie aerospațială. De asemenea, se modifică denumirea specializării ”Transmisiuni”, din cadrul domeniului de licență Inginerie electronică, telecomunicații și tehnologii informaționale, în ”Comunicații pentru apărare și securitate”, cu încadrarea în același domeniu de licență.

Documentul menționează și cele 26 de specializări/programe de studii, din cadrul unor universități de stat și private, care intră în lichidare și pentru care nu se mai organizează admitere începând cu anul universitar 2016-2017. "Intrarea în lichidare are loc fie la propunerea instituțiilor de învățământ superior, fie ca urmare a evaluării externe a calității, efectuată de ARACIS, din care rezultă neîndeplinirea standardelor de calitate sau depășirea termenului de evaluare periodică", se arată în comunicat.

Nomenclatorul domeniilor și specializărilor/programelor de studii universitare și structura instituțiilor de învățământ superior se aprobă anual, prin Hotărâre de Guvern, la propunerea Ministerului Educației. Comunicatul Executivului mai precizează că, potrivit Legii Educației Naționale 1/2011, ciclul I și ciclul II de studii universitare pot fi oferite comasat, într-un program de studii cu o durată cuprinsă între 5 și 6 ani, la învățământul cu frecvență, pentru specializările reglementate sectorial în cadrul Uniunii Europene, respectiv: Medicină, Medicină dentară, Farmacie, Medicină veterinară, Arhitectură. Diplomele obținute astfel sunt echivalente diplomei de master, cu nivel de calificare 7.

Taguri articol


12