Organizatorii Premiilor ForeverFolk 2009 vor premia „la nivel pur simbolic” artiştii, care, pe parcursul anului, au promovat prin concerte, albume sau evenimente, muzica folk. Printre nominalizaţi se numără Mircea Baniciu, Nicu Alifantis, Ducu Bertzi, Vasile Şeicaru şi Alina Manole. Competiţia este organizată pe patru categorii: „Cel mai bun artist folk al anului 2009”, „Cel mai bun album de muzică folk apărut în 2009”, „Cea mai bună piesă de pe un album apărut în 2009”, „Cel mai bun tânăr artist” şi „Evenimentul anului”. Câştigătorii vor fi selectaţi în urma voturilor unui juriu de specialitate, dar şi în urma opţiunilor exprimate de iubitorii muzicii folk, pe site-ul foreverfolk.com. Juriul presei de specialitate este alcătuit din: Alina Deac, Andrei Partoş, Dan Cojocaru, Mihai Cosmin Popescu şi Teodora Ionescu.
Nominalizaţii pentru „Premiile ForeverFolk 2009” pentru prima secţiune sunt: Nicu Alifantis, Mircea Baniciu, Ducu Bertzi, Emeric Imre şi Mircea Vintilă. Pentru a doua secţiune, competitorii sunt: Alina Manole, cu albumul „Luna pătrată”, Ovidiu Mihăilescu, cu „Cipilica”, Raul Cârstea şi Constantin Neculae, cu „Delta Lunară”, trupa Unde cu „Meteolancolie”, Vasile Şeicaru, cu „ În oraşul cu floare de tei” şi Zoia Alecu, cu al său disc „Cărări de maci”. Pentru „Cea mai bună piesă de pe un album apărut în 2009” sunt nominalizaţi: Alina Manole, cu melodia „Luna pătrată”, Cristi Corcioveanu - „Crini (Meseria de copil)”, Ovidiu Mihăilescu - „Cipilica”, Unde - „Meteolancolie”, Vasile Şeicaru - „Lumea pentru toţi” şi Zoia Alecu - „Cărări de maci”. Pentru titlul „Cel mai bun tînăr artist” concurează Alina Manole, Mihai Boicu, Mihai Călian şi Grupul Unde. La ultima categorie sunt menţionate următoarele evenimente: „Folk Maraton”, „Folk You 2009” şi Tabăra Naţională de Muzică Folk „Calafat 2009”.