Nominalizările la Globurile de Aur

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Nominalizările la Globurile de Aur

Monden 16 Decembrie 2011 / 00:00 2162 accesări

Asociaţia Peresei Străine de la Hollywood acordă premiile Globul de Aur, o distincţie despre care se spune că este un adevărat barometru ce indică şansele reale de a câştiga un premiu Oscar. Cea de-a 69-a ediţie a premiilor Globul de Aur va avea loc pe 15 ianuarie, la Los Angeles. Cea mai mare surpriză o oferă producţia franceză ”L’Artiste / The Artist”, care a obţinut şase nominalizări. Filmul regizat de Michel Hazanavicius, cu Jean Dujardin în rolul principal, un omagiu în alb-negru adus cinematografiei mute de la Hollywood, este urmat în topul nominalizărilor de lungmetrajele ”The Help” şi ”The Descendants”, care au obţinut câte cinci selecţii. Apoi, filmele ”The Ides of March”, ”Midnight in Paris” şi ”Moneyball” au primit câte patru nominalizări, în timp ce ”Albert Nobbs”, ”Hugo” şi ”My Week with Marylin” au primit câte trei nominalizări. Printre surprize s-au numărat nominalizările primite de filmul regizat de Madonna “W.E”, întâmpinat de critici cu răceală, însă care a fost selecţionat la categoriile Cea mai bună coloană sonoră şi Cel mai bun cântec. Totodată, Angelina Jolie a fost nominalizată la categoria Cel mai bun film într-o limbă străină, cu pelicula ei de debut în regie, intitulată “In the Land of Blood and Honey”, pentru că este vorbită în bosniacă.

Cineaştii Woody Allen, George Clooney, Martin Scorsese, Alexander Payne şi Michel Hazanavicius au fost nominalizaţi la Globul de Aur pentru Cea mai bună regie, pentru cele mai recente filme regizate de ei, respectiv ”Midnight in Paris”, ”Ides of March”, ”Hugo”, ”The Descendants\" şi ”L`Artiste / The Artist”. Totodată, lungmetrajele ”The Descendants”, ”Hugo”, ”Moneyball”, ”Ides of March” şi ”Warhorse”, în regia lui Steven Spielberg, au fost nominalizate la categoria Cea mai bună dramă. Filmele ”L’Artiste / The Artist”, ”Midnight in Paris”, ”50/50”, ”Bridesmaids”, ”My Week with Marilyn” au fost nominalizate la categoria Cea mai bună comedie sau musical.

Nominalizările au fost anunţate pe rând de Woody Harrelson, Sofia Vergara, Gerard Butler şi Rashida Jones, într-o ceremonie organizată la Hotelul Beverly Hilton din Los Angeles. La categoria Cel mai bun rol principal masculin într-un film dramatic au fost citaţi: George Clooney pentru “The Descendants”, Leonardo DiCaprio pentru “J. Edgar”, Michael Fassbender pentru “Shame”, Ryan Gosling pentru “The Ides of March” şi Brad Pitt pentru “Moneyball”. Pentru Cel mai bun rol principal masculin într-o comedie sau musical au fost aleşi: Jean Dujardin pentru ”L’Artiste / The Artist”, Brendan Gleeson pentru “The Guard”, Joseph Gordon-Levitt pentru “50/50”, Ryan Gosling pentru “Crazy Stupid Love” şi Owen Wilson pentru “Midnight in Paris”. Pentru Cel mai bun rol principal feminin într-un film dramatic au fost nominalizate: Glenn Close pentru “Albert Nobbs”, Rooney Mara pentru “The Girl with the Dragon Tattoo”, Viola Davis pentru “The Help”, Meryl Streep pentru “The Iron Lady” şi Tilda Swinton pentru “We Need to Talk About Kevin”. Pentru Cel mai bun rol principal feminin într-o comedie sau musical au fost alese: Jodie Foster şi Kate Winslet pentru “Carnage”, Charlize Theron pentru “Young Adult”, Kristin Wiig pentru “Bridesmaids”, Michelle Williams pentru “My Week with Marilyn”. Premiul pentru Cel mai bun actor în rol secundar într-un lungmetraj este disputat de: Kenneth Branagh pentru “My Week with Marilyn”, Albert Brooks pentru “Drive”, Jonah Hill pentru “Moneyball”, Viggo Mortensen pentru “A Dangerous Method” şi Christopher Plummer pentru “Beginners”. Cea mai bună actriţă într-un rol secundar într-un lungmetraj va fi aleasă dintre: Berenice Bejo pentru ”L’Artiste / The Artist”, Jessica Chastain pentru “The Help”, Janet McTeer pentru “Albert Nobbs”, Octavia Spencer pentru “The Help” şi Shailene Woodley pentru “The Descendants”.

Pentru Cel mai bun scenariu au fost nominalizaţi: Woody Allen pentru “Midnight in Paris”, George Cloney şi Grant Heslov pentru “The Ides of March”, Michel Hazanavicius pentru ”L’Artiste / The Artist”, Alexander Payne, Nat Faxon şi Jim Rash pentru “The Descendants” şi Steve Zaillian pentru “Moneyball”. La categoria Cel mai bun film într-o limbă străină au fost nominalizate peliculele: “Flowers of War” din Filipine, “In the Land of Blood and Honey” din SUA, “The Kid with a Bike” din Belgia/Franţa/Italia, “A Separation” din Iran, “La piel que habito” din Spania. Pentru Cea mai bună coloană sonoră au fost aleşi: Ludovic Bource pentru ”L’Artiste / The Artist”, Abel Korzeniowski pentru “W.E.”, Trent Reznor şi Atticus Ross pentru “The Girl with the Dragon Tattoo”, Howard Shore pentru “Hugo”, John Williams pentru “War Horse”. La categoria Cel mai bun cântec au fost nominalizaţi: “Hello Hello” din “Gnomeo and Juliet”, “The Keeper” din “Machine Gun Preacher”, “Lay Your Head Down” din “Albert Nobbs”, “The Living Proof” din “The Help”, “Masterpiece” din “W.E.”. Pentru Cel mai bun lungmetraj animat au fost alese: “The Adventures of Tintin”, “Arthur Christmas”, “Cars 2”, “Puss in Boots”, “Rango”.

În ceea ce priveşte producţiile de televiziune, HBO conduce în topul nominalizărilor, cu 18, fiind urmat la mare distanţă de Showtime cu opt şi PBS cu cinci. Categoria Cel mai bun film dramatic numără şase candidaţi, în loc de cinci cum se obişnuia. La categoria Cel mai bun serial dramatic au fost nominalizate: “American Horror Story”, “Boardwalk Empire / Imperiul din Atlantic City”, “Boss”, “Game of Thrones” şi “Homeland”. Cel mai bun serial de comedie: “New Girl”, “Modern Family”, “Enlightened”, “Glee” şi “Episodes”. Cel mai bun lungmetraj sau miniserie de televiziune: “The Hour”, “Downton Abbey”, \"Cinema Verite”, “Mildred Pierce” şi “Too Big to Fail”. La categoria Cea mai bună actriţă într-un serial dramatic au fost nominalizate: Claire Danes pentru “Homeland”, Mireille Enos pentru “The Killing”, Juliana Margulies, “The Good Wife / O soţie perfectă”, Madeleine Stowe pentru “Revenge” şi Callie Thorne pentru “Necessary Roughness”. Cel mai bun actor într-un serial dramatic: Steve Buscemi pentru “Boardwalk Empire / Imperiul din Atlantic City”, Bryan Cranston pentru “Breaking Bad”, Kelsey Grammer pentru “Boss”, Jeremy Irons pentru “The Borgias / Familia Borgia” şi Damian Lewis pentru “Homeland”. Cel mai bun rol principal feminin într-un serial de comedie sau musical: Laura Dern pentru “Enlightened”, Zoe Deschanel pentru “New Girl”, Tina Fey pentru “30 Rock”, Laura Linney pentru “The Big C”, Amy Poehler pentru “Parks and Recreation”. Cel mai bun actor principal într-un serial de comedie sau musical: Alec Baldwin, “30 Rock”, David Duchovny, “Californication”, Johnny Galecki, “The Big Bang Theory”, Thomas Jane “Hung” şi Matt LeBlanc, pentru “Episodes / Episoade”.

Cel mai bun rol principal feminin într-o miniserie sau într-un film de televiziune: Romola Garai pentru ”The Hour”, Diane Lane pentru “Cinema Verite”, Elizabeth McGovern pentru “Downton Abbey”, Emily Watson pentru “Appropriate Adult”, Kate Winslet pentru “Mildred Pierce”: Cel mai bun rol principal masculin într-o miniserie sau într-un film de televiziune: Hugh Bonneville pentru “Downton Abbey”, Idris Elba pentru “Luther”, William Hurt pentru “Too Big to Fail”, Bill Nighy pentru “Page Eight”, Dominic West pentru “The Hour”. Cel mai bun rol secundar masculin într-un serial, într-o miniserie sau film de televiziune: Peter Dinklage pentru “Game of Thrones / Urzeala tronurilor”, Paul Giamatti pentru “Too Big to Fail”, Guy Pearce pentru ”Mildred Pierce”, Tim Robbins pentru “Cinema Verite”, Eric Stonestreet pentru “Modern Family”. Cel mai bun rol secundar feminin într-un serial, miniserie sau film de televiziune: Jessica Lange pentru “American Horror Story”, Kelly Macdonald pentru “Boardwalk Empire / Imperiul din Atlantic City”, Maggie “Smith pentru “Downton Abbey”, Sofia Vergara pentru “Modern Family”, Evan Rachel Wood pentru “Mildred Pierce”. Premiul pentru întreaga carieră Cecil B. deMille îi va reveni lui Morgan Freeman.



12