Nominalizările la People

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Nominalizările la People

Monden 11 Noiembrie 2010 / 00:00 395 accesări

Saga ”Twilight: Eclipse / Amurg: Eclipsa”, al treilea lungmetraj din populara franciză a primit, marţi, opt nominalizări la premiile People\'s Choice, gala în timpul căreia vor fi premiate cele mai populare staruri şi producţii de film şi televiziune. ”Twilight: Eclipse / Amurg: Eclipsa” va concura la categoria Filmul preferat, alături de animaţia 3D ”Alice in Wonderland / Alice în Ţara Minunilor”, thriller-ul ”Inception / Începutul”, pelicula de acţiune ”Iron Man 2 / Omul de oţel 2” şi animaţia ”Toy Story 3 / Povestea jucăriilor 3”. Starurile din această franciză cu vampiri, Robert Pattinson, Kristen Stewart şi Taylor Lautner, au primit nominalizări individuale, la categoriile Actorul preferat, respectiv Actriţa preferată, dar şi împreună, la categoria Cea mai bună echipă de actori de pe marele ecran. Robert Pattinson şi Kristen Stewart au fost nominalizaţi şi la categoria Cel mai bun actor de cinema sub 25 de ani, alături de Vanessa Hudgens şi Zac Efron, starurile francizei ”High School Musical” şi de Emma Watson din franciza ”Harry Potter”.

Comedia muzicală de televiziune ”Glee” a primit cinci nominalizări, iar Eminem, Katy Perry şi Lady Gaga au fost nominalizaţi la categoriile Cântăreţul preferat, respectiv Cântăreaţa preferată. Angelina Jolie este singura femeie nominalizată la categoria Starul preferat dintr-un film de acţiune, pentru rolul din ”Salt”, acest lungmetraj fiind, de altfel, nominalizat la categoria Cel mai bun film de acţiune. Lungmetrajul ”The Social Network” a primit o nominalizare la categoria Filmul dramatic preferat. În domeniul producţiilor de televiziune, Britney Spears şi Neil Patrick Harris au fost nominalizaţi pentru apariţiile lor în calitate de invitaţi speciali în comedia muzicală ”Glee”, iar Jane Lynch şi Matthew Morrison, starurile acestui serial, vor concura la categoriile Actriţa de televiziune preferată, respectiv Actorul de televiziune preferat. Alte seriale de televiziune consacrate, precum ”Gossip Girl”, ”The Vampire Diaries”, ”Grey`s Anatomy / Anatomia lui Grey”, ”How I Met Your Mother” şi ”Two and Half Men / Doi bărbaţi şi jumătate”, au fost nominalizate la categoria Drama de televiziune preferată, respectiv Comedia de televiziune preferată. Reality show-urile produse de MTV Jersey Shore şi The Real Housewives of New Jersey se numără printre producţiile de televiziune nominalizate la categoria Guilty pleasure, în traducere plăcere vinovată.

Nominalizările au fost selectate din cele 35 de milioane de voturi exprimate de fanii nord-americani. Gala People\'s Choice Awards, prezentată de Queen Latifah, va avea loc pe 5 ianuarie, la Los Angeles, evenimentul marcând debutul sezonului premiilor de la Hollywood. Câştigătorii premiilor People\'s Choice vor fi aleşi în urma voturilor exprimate de fani, pe site-ul www.PeoplesChoice.com. Procedura de votare pentru cele mai multe dintre categorii se va încheia pe 7 decembrie.



12