Numărul mare de contestaţii depuse în întreaga ţară (peste 9.000 numai la nivelul municipiului Bucureşti) i-a luat pe nepregătite pe membrii comisiilor de reevaluare a lucrărilor. Aşa se face că, pentru a putea respecta calendarul stabilit de Ministerul Educaţiei pentru desfăşurarea examenului de bacalaureat din acest an, reprezentanţii inspectoratelor şcolare judeţene au fost nevoiţi să cheme mai mulţi profesori pentru a recorecta lucrările. La nivelul Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Constanţa sunt corectate lucrările tinerilor din judeţele Galaţi şi Tulcea. „Din cele două judeţe ne-au sosit 3.016 lucrări. Pentru a putea să le reevaluăm în timp util am început să mai chemăm profesori de acasă. Vom încerca să ajungem undeva la o sută de lucrări pe profesor”, a declarat purtătorul de cuvânt din cadrul ISJ, prof. Gabriela Costea. În condiţiile în care prima jumătate a zilei de ieri a fost dedicată găsirii numărului suplimentar de cadre didactice necesare corectării la timp a celor peste 3.000 de lucrări, pentru cei aproape 30 de profesori urmează o perioadă (astăzi şi mâine) extrem de grea, cu puţine ore de somn. Cele 2.902 lucrări ale căror rezultate au fost contestate de candidaţii constănţeni care au susţinut Bacalaureatul au fost trimise la Bucureşti, unde vor fi recorectate.
• TELVERDE PRELUNGIT • Potrivit specialiştilor în domeniul Educaţiei, rezultatele proaste obţinute la examenul de bacalaureat din acest an sunt cauzate şi de faptul că în 2011 a absolvit liceul prima generaţie a elevilor din şcolile de arte şi meserii (SAM) care au fost absorbiţi de licee în urma desfinţării SAM-urilor. Majoritatea elevilor care au intrat la SAM fie nu au absolvit examenul de Capacitate, fie au obţinut note foarte mici, care nu le-au permis să se înscrie la un liceu. După desfiinţarea SAM-urilor, aceşti elevi au trecut la învăţământul liceal. De asemenea, faptul că elevii nu au mai avut acces la variantele subiectelor înainte de examen a contribuit la obţinerea unui procent mic de promovabilitate la Bac, de 44,47% înainte de soluţionarea contestaţiilor. La prima sesiune de bacalaureat de anul acesta s-au înscris peste 200.000 de candidaţi iar, potrivit Ministerului Educaţiei, 661 au fost eliminaţi în timpul testelor, pentru fraudă. Aceştia nu vor mai putea susţine testul în sesiunea din toamnă şi nici în cea din vara anului 2012. Linia telefonică pusă la dispoziţie de Ministerul Educaţiei pentru buna desfăşurare a bacalaureatului, la care cetăţenii au putut semnala orice neregulă constatată în organizarea şi derularea examenului, rămâne activă şi pe perioada soluţionării contestaţiilor, potrivit reprezentanţilor instituţiei. TEL VERDE 0800801100 este disponibilă în fiecare zi, în intervalul orar 9.00 - 19.00, şi este activă până la afişarea rezultatelor finale, respectiv până vineri, 8 iulie. În perioada 11-15 iulie vor avea loc înscrierile pentru sesiunea august-septembrie a examenului de bacalaureat 2011, care se va desfăşura în perioada 22 august-2 septembrie.
• SOLICITARE CĂTRE FUNERIU • Eurodeputatul PSD Cătălin Ivan, membru în Comisia de Cultură şi Educaţie a Parlamentului European, i-a cerut ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu, să prezinte public evaluările ministerului privind performanţa inspectorilor şcolari şi a directorilor de şcoală din ultimii doi ani. El consideră că actuala putere este exclusiv responsabilă de situaţia creată, pentru că a bulversat sistemul prin subfinanţare, tăierea salariilor cadrelor didactice, prin măsurile luate fără evaluarea impactului, dar mai ales prin politizarea excesivă. „Promovabilitatea scăzută de la Bacalaureat este un efect direct al măsurilor luate de PDL în privinţa Educaţiei. În aceşti ultimi doi ani, Funeriu şi PDL au demarat o adevărată campanie de epurare a cadrelor din sistem, strict pe criterii politice. Oameni pricepuţi din inspectorate şi din conducerea şcolilor au fost trimişi acasă şi înlocuiţi cu oameni de partid”, a arătat Cătălin Ivan.