Grupul „Iza“ şi trupa „Nightlosers“ participă la festivalul „Nopţile României“, care va avea loc între 11 şi 13 septembrie, în oraşul Yafo din Israel.
Cîteva dintre spectacolele din festival vor fi prezentate şi în Haifa, pe 14 septembrie. Festivalul va fi deschis cu un tîrg de artă populară românească.
Pe lîngă grupul „Iza“ din Maramureş şi formaţia „Nightlosers“, va mai susţine concerte şi taraful Arginţilor din Pîrîu de Pripor din Gorj. În cadrul evenimentului, punînd accentul pe reflectarea României ca spaţiu al dialogului intercultural, va fi prezentată expoziţia de fotografie documentară aparţinînd fotografului Teodor Răileanu, intitulată „Culorile Timpului: Arta Sinagogală în Moldova“, rezultatul proiectului de cercetare, iniţiat de Institutul Cultural Român din Tel Aviv şi Departamentul de Artă Iudaică din cadrul Universităţii Bar Ilan.
Festivalul „Nopţile României“, organizat cu ocazia Anului European al Dialogului Intercultural, este realizat de Institutul Cultural Român din Tel Aviv în parteneriat cu Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti, Tarom - Tel Aviv, Muzeul de Antichităţi din Yafo, Organizaţia pentru dezvoltarea oraşului vechi Yafo şi Primăria Tel Aviv-Yafo, iar la Haifa - în parteneriat cu Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti, H.O.R. Haifa (Organizaţia Evreilor Originari din România, filiala Haifa), Auditorium Haifa (ETHOS) şi Primăria din Haifa.