Norman Manea, membru al Royal Society of Literature

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Premieră

Norman Manea, membru al Royal Society of Literature

Cultură 19 August 2011 / 00:00 354 accesări

Norman Manea este primul scriitor român care va deveni membru de onoare al celei mai prestigioase instituţii britanice de literatură, Royal Society of Literature, la invitaţia preşedintelui său, Colin Thubron.

Prozator, eseist, profesor de literatură europeană şi writer in residence, Norman Manea a părăsit România în 1986 şi s-a stabilit în Statele Unite ale Americii. Deşi trăieşte la New York, continuă să scrie numai în limba română. Scriitorul se bucură de aprecierea unor nume mari ale scenei literare internaţionale. „Nu am nici o îndoială că Norman Manea este unul dintre autorii care merită pe deplin să fie cunoscuţi în întreaga lume”, spune Heinrich Boll. Şi Orhan Pamuk are cuvinte de laudă la adresa talentatului scriitor român, care a împlinit 75 de ani în luna iunie. „Prin talentul şi creativitatea sa, Norman Manea este unul dintre Marii Români”, spune Pamuk. De asemenea, el este foarte apreciat de critici importanţi de la cele mai prestigioase publicaţii ale lumii, ca The Washington Post, Corriere della Sera sau La Vanguardia.

Societatea Regală pentru Literatură are ca scop stimularea talentelor şi răsplătirea meritelor literare şi a fost înfiinţată în 1820 de către regele George al IV-lea al Marii Britanii. Printre membrii de onoare ai societăţii se numără Nadine Gordimer, Günter Grass, Seamus Heaney şi Doris Lessing, toţi laureaţi ai premiului Nobel. Norman Manea este cel mai tradus scriitor român, operele sale fiind apreciate în întreaga lume. A publicat 20 de volume de ficţiune şi eseuri, printre care „Întoarcerea huliganului”, „Fericirea obligatorie” şi „Vizuina”. În 1992, a fost distins cu MacArthur Fellows Award, cunoscut drept Nobelul American, iar în 2007 a primit Meritul Cultural în grad de comandor, acordat de preşedintele României. Reputatul scriitor are 75 de ani şi trăieşte în Statele Unite din 1986, însă a continuat să publice numai în limba română.



12