Normele pentru „Prima chirie” au fost aprobate de Guvern

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Normele pentru „Prima chirie” au fost aprobate de Guvern

25 Mai 2017 / 18:51 388 accesări

Normele de aplicare ale Programului „Prima chirie”, prin care se acordă o primă de relocare șomerilor înregistrați la agențiile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă, care își schimbă domiciliul la o distanță mai mare de 50 de km pentru a se încadra în muncă, au fost aprobate joi.

"În cadrul ședinței de Guvern a fost adoptată o hotărâre de Guvern pentru aprobarea normelor de aplicare ale programului <Prima chirie>. Prin acest program se acordă o primă de relocare șomerilor înregistrați la agențiile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă și care-și schimbă domiciliul la o distanță mai mare de 50 de kilometri de domiciliu pentru a se încadra în muncă. Această primă, important de precizat, se acordă la cerere, lunar, pe o perioadă de maximum 36 de luni, dacă persoanele care solicită acest drept se încadrează cu normă întreagă pentru cel puțin 12 luni. De asemenea, această primă de relocare se ridică la 75% din suma necesară pentru acoperirea cheltuielilor pentru locuire, adică și chirie și utilități, în limita sumei de 900 de lei lunar", a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Alina Petrescu.

Pentru a beneficia de prima de relocare, persoanele îndreptățite trebuie să depună la agențiile pentru ocuparea forței de muncă în evidențele cărora sunt înregistrate, documente care să ateste îndeplinirea condițiilor menționate în lege, în termen de 60 de zile de la data încadrării în muncă.

"O precizare importantă pe care a făcut-o și ministrul Muncii în deschiderea ședinței de Guvern, pot depune cereri și cei care s-au încadrat în muncă din ianuarie până acum, adică din momentul adoptării inițiale a OUG 6/2017", a mai spus Petrescu.

Taguri articol


12