Noroaiele blochează accesul fermierilor la terenurile agricole

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Ciobanu

Noroaiele blochează accesul fermierilor la terenurile agricole

Administrație 04 Septembrie 2013 / 00:00 361 accesări

Ploile de la sfârşitul săptămânii trecute au afectat şi zona de nord a judeţului Constanţa. În comuna Ciobanu, în urma precipitaţiilor, fermierii nu au mai avut cum să ajungă la terenurile agricole din cauza noroaielor. „Din nefericire, nu am apucat să demarăm proiectul de pietruire a drumurilor tehnologice pentru ca fermierii să poată ajunge la terenurile pe care le deţin. Oamenii au venit la primărie pentru a ne solicita sprijinul, mai ales că în zona lacului Hazarlâc este practic imposibil să ajungi, acolo fiind, de altfel, şi unul dintre drumurile de acces pe câmp. Împreună cu angajaţii societăţii Consiliului Local, SC Ciobănaşul Edilitar SRL, am început nivelarea drumurilor pentru ca oamenii să-şi poată termina lucrările de toamnă pe câmp. Noi sperăm ca până în luna noiembrie, dacă vom avea destui bani la buget, să finalizăm o parte din drumurile tehnologice, pe care le vom realiza cu forţă de muncă locală şi cu materiale ieftine”, a declarat primarul comunei Ciobanu, Tudorel Gurgu.

Taguri articol


12