„Noroc că ştii!” (II)

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Interviu cu Sorin-Lucian Ionescu, director de programe la Neptun TV

„Noroc că ştii!” (II)

O nouă emisiune-concurs, a cărei gazdă este cunoscutul realizator TV Sorin Lucian Ionescu, director de programe la Neptun TV, a intrat, de luni seară, începînd cu ora 18.30, în grila de programe a Neptun TV. Cu un format original, emisiunea „Noroc că ştii!” aduce în lumina reflectoarelor persoane cu o cultură generală „puternică”, dar şi „jocul” dintre noroc şi ghinion.
Monden 24 Martie 2009 / 00:00 1193 accesări

Reporter: Este o provocare pentru dvs. să prezentaţi emisiunea „Noroc că ştii!”?

Sorin-Lucian Ionescu: Da, nu m-am gîndit niciodată că voi prezenta o emisiune-concurs, pentru că, iniţial, eu am făcut alte emisiuni, talk-show-uri politice, momentul meu de glorie a fost alături de regretatul doctor Corneliu Dida, ani de zile... dar am cochetat o perioadă şi cu divertismentul. Am făcut două emisiuni, „Clubul de miercuri” şi „Şueta de joi”, care erau foarte apropiate de divertisment. Poate că acest lucru mi-a dat curajul să încerc să fiu şi prezentatorul unei emisiuni-concurs. Pe de altă parte, l-am văzut pe Andrei Gheorghe cînd a încercat, în România, franciza formatului „Lanţul slăbiciunilor”. Eu şi Andrei Gheorghe sîntem oarecum apropiaţi ca apariţie televizată, atragem un fel de antipatie şi de răceală, care poate funcţiona ca audienţă, pentru că se ştie că în televiziune nu numai cei populari, ci şi cei antipopulari pot face audienţă. În acest concurs, mi-am propus să nu fiu nici simpatic şi nici să-i ajut pe concurenţi, ci dimpotrivă, încerc să-i încurc, cîteodată poate par dezagreabil, dar asta face parte din formatul jocului. Este o provocare şi pentru mine să prezint „Noroc că ştii!”.

Rep: Care este targetul acestei emisiuni?

S.L.I: Este un target general, este targetul pe care se măsoară şi audienţa de televiziune, de la elevi de 14 ani, pînă la persoane de peste 65. Pe lîngă faptul că telespectatorii îşi verifică propriile cunoştinţe, în momentul în care compară ceea ce ştiu ei cu răspunsurile pe care le dau concurenţii, eu zic că mai şi învaţă cîte ceva. Chiar dacă nu ştii răspunsul la întrebări, măcar le auzi şi le ţii minte, de exemplu, cine a inventat fonta sau din ce an se fabrică geamuri de sticlă.

Rep: Cine este iniţiatorul acestui proiect?

S.L.I: Iniţiatorul acestui proiect este Neptun TV. Formatul a fost gîndit, iniţial, de Cristian Zgabercea, un cunoscut realizator de televiziune, care a mai avut de-a face cu asemenea formate şi probabil, îşi propusese de multă vreme să realizeze un format original şi nu este deloc uşor să faci aşa ceva. Formatul a fost dezvoltat de o echipă restrînsă, împreună cu directorul executiv Dan Dumitru şi cu mine şi cu alţi colegi care au venit cu idei şi cu îmbunătăţiri. Poţi avea o idee, poate fi o componentă a formatului, care, în momentul în care îi faci probele „pe viu”, să vezi că nu funcţionează şi atunci trebuie să o modifici. Şi regulamentul de concurs a suferit vreo trei modificări consecutive şi destul de consistente, dar acum am ajuns la ceva care este OK şi din punctul de vedere al concurenţilor.

Rep: Aveţi un sfat pentru cei care doresc să se înscrie la „Noroc că ştii!”?

S.L.I: Eu le spun să fie dezinhibaţi, să asculte bine întrebările dacă se înscriu şi dacă participă, pentru că, de multe ori, întrebările sînt cheia răspunsurilor. Cele pe care le-am selectat nu sînt întrebări complicate, nu trebuie să ştii o grămadă de lucruri în domenii total diferite, cu atît mai mult cu cît ei au posibilitatea ca din cele şase runde, cinci să fie dintr-un singur domeniu, pe care ei îl consideră de expertiză proprie. Eu zic că este posibil ca fiecare, dacă este foarte atent şi dacă ştie ceva dintr-un anumit domeniu, să răspundă măcar la jumătate din întrebări. Se pot cîştiga ediţii cu 50% din întrebări răspunse.

Rep: Ce premii sînt puse în joc la această emisiune?

S.L.I: Premiul cel mare este un autoturism care se poate obţine după 12 ediţii cîştigate consecutiv sau într-o rundă finală, la sfîrşitul sezonului, care va fi la finele lui iunie. Premiile de ediţie constau într-un weekend la munte pentru două persoane, pentru fiecare cîştigător de ediţie. Dacă cineva cîştigă cinci ediţii, nu va cîştiga cinci weekend-uri la munte, ci va merge spre marele premiu. De asemenea, la şase ediţii cîştigate consecutiv, premiul este un weekend în străinătate, pentru două persoane, cu transportul inclus.

Taguri articol


12