Un antrenor de la Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi” a provocat un accident de circulaţie, ieri după-amiază, în zona Tomis III, din municipiul Constanţa. Şoferul vinovat de producerea carambolului spune că i s-a făcut rău la volan şi că „a văzut negru în faţa ochilor”. Potrivit anchetatorilor, Vasile Mănăilă se deplasa la volanul unui autoturism marca Hyundai, pe strada Soveja, dinspre bulevardul Alexandru Lăpuşneanu către bulevardul Tomis. După sensul giratoriu din zona Tomis III, şoferul a pierdut controlul direcţiei, a pătruns pe contrasens, a acroşat un Tico, iar apoi s-a izbit de un Cielo, care a ricoşat într-un autoturism Kia. În urma coliziunii în lanţ, şoferul autoturismului Cielo a fost rănit. Martorii au sunat la 112, iar în scurt timp poliţiştii de la Rutieră şi un echipaj SMURD au ajuns la locul accidentului. Victima a fost transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, pentru îngrijiri medicale. „Veneam de la antrenament, iar pe drum am simţit că mă sfârşesc. Mi s-a întunecat vederea… Norocul meu a fost că nu era nimeni pe trecerea de pietoni. Îi doresc din toată inima multă sănătate băiatului pe care, fără să vreau, l-am lovit. E ceva neplăcut. Nu am avut niciodată probleme de sănătate. Noi facem analizele la trei sau la şase luni, tensiunea mea era 11,6 sau 12,6, iar acum aveam 16,10. Sincer, îmi pare rău”, a declarat antrenorul Vasile Mănăilă. Poliţiştii de la Rutieră i-au testat cu aparatul Drager pe toţi şoferii implicaţi în accident, însă niciunul nu consumase băuturi alcoolice. Antrenorul s-a ales cu un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul rutier.