Nivel crescut. Unda de poluare a trecut de râul Raba şi a ajuns în Dunăre ieri în jurul orei 14.30, a anunţat Administraţia Naţională Apele Române. Anunţul, bazat pe informarea oficială primită de la autorităţile maghiare, survine la puţin timp după ce aceeaşi instituţie anunţa că poluarea va ajunge în Dunăre abia vineri. Cu atât mai ciudat este faptul că, potrivit unui oficial maghiar citat de AFP, noroiul roşu contaminat ajunsese în Dunăre încă de joi dimineaţă, prin aşa-numitul braţ Mosoni, la o distanţă de circa zece kilometri de cursul principal al fluviului. Ieri, debitul Dunării la confluenţa cu râul Raba este de circa 2400 mc/s. Eşantioanele prelevate la confluenţa râului Raba cu Dunărea arată un nivel de alcalinitate uşor superior valorii normale, între 8,96 şi 9,07, în timp ce valoarea normală este de 8 pe o scară ce merge până la 14.
Bulgaria, România, Serbia şi Ucraina ar putea fi afectate. Administraţia din Voivodina a anunţat că Inspectoratul Provincial pentru Protecţia Mediului este pregătit pentru un răspuns rapid în cazul unei ameninţări, alături de Ministerul sârb al Mediului. În România, autorităţile din Mehedinţi s-au reunit, ieri, într-o şedinţă a Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, pentru a stabili măsurile ce trebuie luate. Reziduurile toxice ar putea ajunge, sâmbătă, la intrarea în ţară la Baziaş.
Un ecosistem distrus. Întregul ecosistem al râului Marcal, afectat direct de noroiul toxic deversat în urma accidentului industrial din Ungaria, a fost distrus din cauza poluării, a anunţat ieri directorul regional al serviciilor de combatere a dezastrelor, Tibor Dobson. „Nivelul de alcalinitate foarte ridicat a ucis totul. Toţi peştii au murit şi nu am putut salva nici vegetaţia. Am încercat să diminuăm nivelul de alcalinitate al râului Marcal în mai multe puncte, cu ipsos şi acid, dar degeaba”, a afirmat oficialul maghiar. Obiectivul era de a reduce nivelul de alcalinitate sub 9 în Raba şi Dunăre, pentru salvarea acestor ecosisteme.
Fără ajutor din străinătate. Premierul Viktor Orban a inspectat personal marţi zona satului Kolontar, afectat de catastrofa ecologică, în cadrul unei vizite neanunţate, în timp ce experţii susţin că populaţia nu este expusă unor radiaţii periculoase. Premierul maghiar a declarat că ţara sa nu are nevoie de fonduri din străinătate, ci de estimări ale experţilor pentru a combate consecinţele poluării cu noroi toxic. Acesta a apreciat că reconstrucţia celor mai grav afectate zone ale satului prezintă probleme majore. Mai mulţi locuitori din satul Kolontar, cel mai grav afectat, au cerut să fie despăgubiţi în totalitate de firma de alumină MAL Rt, care deţine rezervorul spart. 35 de case din cele peste 280 avariate nu mai pot fi locuite, în urma dezastrului ecologic. Patru persoane au murit şi trei sunt în continuare date dispărute în Kolontar. Şi în satul vecin Devecser, locuitorii solicită înlocuirea solului în întreaga zonă contaminată şi în împrejurimi. Cinci case au fost distruse complet şi sute de gospodării sunt private în continuare de apă sau gaz. Terenul arabil şi grădinile nu mai pot fi folosite până la schimbarea completă a solului, dar apa potabilă din localitate este sigură.
Reguli stricte. Catastrofa ecologică produsă luni în Ungaria ameninţă tot ecosistemul celui de-al doilea fluviu din Europa ca lungime, după Volga, în special flora şi fauna. Produsele toxice nu ar trebui stocate în apropierea râurilor şi a satelor, a declarat Philip Weller, secretarul executiv al Comisiei internaţionale pentru protecţia Dunării. În cazul în care autorităţile maghiare nu vor reuşi să oprească produsele toxice să ajungă în Dunăre, acestea vor produce importante pagube. „Peştii vor muri, mediul va fi contaminat. Pe termen lung, vor mai fi peşti în Dunăre, dar vor fi contaminaţi cu metale grele şi produse chimice la un nivel ridicat”, a explicat acesta.