DAUNE IMENSE Peste 30.500 de daune s-ar putea înregistra pe portofoliul Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) în urma unui cutremur similar celui din 1977, valoarea despăgubirilor ridicându-se la aproximativ 190 milioane de euro, a declarat, ieri, directorul general al PAID, Marius Bulugea. „Din cele 30.520 de daune, peste 3.000 ar putea fi daune totale, iar aproximativ 27.000 ar fi daune parţiale. Estimarea, realizată de unul dintre brokerii care au intermediat programul de reasigurare al Pool-ului, arată că valoarea totală a daunelor, pe portofoliul PAID, ar putea fi de aproape 201 milioane de euro. Acest broker a folosit un model independent, al Risk Management System, recunoscut pe piaţa internaţională”, a menţionat Bulugea. Potrivit acestuia, calculele PAID reprezintă o proiecţie liniară a efectelor produse de cutremurul din 1977. Marius Bulugea a amintit că seismul din 4 martie 1977 a produs 32.900 de daune totale, dintr-un total de aproape 750.000 de locuinţe afectate la nivelul întregii ţări. În acel moment, fondul locativ al României totaliza aproape 6,2 milioane de locuinţe. „Astăzi avem aproape 8,4 milioane de locuinţe şi 504.000 de poliţe obligatorii. Potrivit calculelor realizate, un seism similar celui din 4 martie 1977 ar putea produce 44.600 de daune totale la nivel naţional şi apreciem că ar fi afectate aproape un milion de locuinţe, care să necesite lucrări de reparaţii sau consolidare”, a mai spus directorul general al PAID.
CONSTANŢA, ÎN ZONA B DE RISC Marius Bulugea a mai spus că Pool-ul a luat în considerare o împărţire a judeţelor în trei mari categorii de zone de risc, considerând că zona C are expunerea cea mai mare la riscul de cutremur, în care se regăsesc Capitala şi alte 12 judeţe. Valoarea totală a daunelor ce s-ar produce în această zonă s-ar putea ridica la aprox. 163 milioane de euro, ceea ce reprezintă aproape 86% din volumul total al daunelor estimat la nivelul întregii ţări. Interesant este că judeţul Constanţa se află în zona de risc de tip B, în timp ce judeţele mai puţin afectate, în zona A, sunt judeţele Alba, Arad, Bihor, Cluj, Hunedoara, Maramureş, Sălaj. Un studiu realizat de Banca Mondială în 1978 arată că la seismul din 1977 au fost afectate sub un milion de locuinţe din cele aprox. 6 milioane cât avea România. Costurile totale ale pagubelor, strict pentru locuinţe, au depăşit un miliard de dolari. PAID administrează asigurarea obligatorie a locuinţelor, care acoperă trei riscuri de bază specifice României: cutremur, inundaţii şi alunecări de teren.