ÎN INSTANŢĂ Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa au dispus trimiterea în judecată, în libertate, a notarului public Doina Gheorghe, din localitatea Ovidiu, pentru neglijenţă în serviciu. În acelaşi dosar va fi judecat şi Gheorghe Tudor, acuzat de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, fals privind identitatea, fals în înscrisuri sub semnătură privată, participaţie improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată şi înşelăciune. Procurorii au disjuns cercetările pentru complicii lui Gheorghe Tudor, care au plecat din ţară şi nu au putut fi audiaţi. Nicuşor Toma este acuzat de complicitate şi instigare la fals material în înscrisuri oficiale, instigare la fals material sub semnătură privată şi complicitate la înşelăciune, iar Aurelia Vodiţă şi Vasile Răduţ, de furt calificat şi complicitate la înşelăciune. Dosarul a ajuns la Curtea de Apel Constanţa şi procesul va începe pe 22 noiembrie.
DATĂ AFARĂ DIN CASA PĂRINTEASCĂ Conform rechizitoriului, pe 22 mai 2007, Irina Florentina Brânză, în vârstă de 16 ani la acea vreme, din Cernavodă, a reclamat la poliţie că, pe 21 mai, la ora 22.00, s-a trezit cu trei bărbaţi la uşa apartamentului în care locuia, iar unul dintre ei, Costin Samir Lupu, i-a cerut să elibereze locuinţa deoarece el este noul proprietar. Bărbatul i-a spus fetei că a cumpărat apartamentul de la tatăl ei. Suprinsă, aceasta i-a comunicat lui Lupu că tatăl ei, Gheorghe Brânză, este mort de pe 14 mai 1999 şi deci tranzacţia era imposibil de realizat. Lupu i-a arătat contractul de vânzare-cumpărare, moment în care Irina Brânză s-a gândit că sora ei vitregă, Aurelia Vodiţă, ar putea fi cea care a pus totul la cale. Adolescenta le-a spus poliţiştilor că bănuieşte că Vodiţă a furat actele apartamentului din Cernavodă. „În 2007, Aurelia Vodiţă şi altă soră vitregă, Simona Gheorghe, au încercat să mă convingă să plec în străinătate la muncă, dar am refuzat. În schimb a plecat Simona iar Aurelia şi-a însuşit cheile apartamentului în care locuiam şi m-a obligat să plec. Am stat o vreme la prietenul meu, iar pe 19 mai 2007, m-am întors, am schimbat yala şi m-am mutat înapoi în casa părintească”, a susţinut Irina Brânză în plângere.
TRANZACŢIE CU ACT DE IDENTITATE FALS Din cercetările poliţiştilor a reieşit că Vasile Răduţ, concubinul Aureliei Vodiţă, era prieten cu Nicuşor Toma şi împreună au pus la cale planul de a vinde apartamentul din Cernavodă. În luna mai 2007, Toma s-a întâlnit pe stradă cu Gheorghe Tudor, cu care se cunoştea de câţiva ani şi i-a propus să facă o afacere, iar la plecare, Toma i-a cerut lui Gheorghe o poză ca amintire. Anchetatorii au stabilit că acea fotografia a fost folosită pentru a se falsifica un buletin de identitate pe numele lui Gheorghe Brânză. După ce au găsit un cumpărător de bună credinţă, pe Costin Samir Lupu, Răduţ şi Tudor au mers împreună cu acesta la notar, unde au încheiat actul de vânzare-cumpărare a imobilului din Cernavodă. Tudor a pretins că este Gheorghe Brânză şi a prezentat buletinul falsificat iar Răduţ s-a dat drept nepotul acestuia, spunând că se numeşte Vasilică Brânză. Apartamentul a fost vândut cu 11.900 de euro. Pentru serviciul său, Tudor a primit 200 de euro, dar şi o ameninţare că o va păţi rău dacă spune cuiva despre tranzacţia efectuată.
FALS GROSOLAN, NEOBSERVAT Notarul public Doina Gheorghe este acuzată că nu a verificat cu atenţie buletinul de identitate prezentat de presupusul vânzător al apartamentului. Procurorii susţin că notarul ar fi trebuit să îşi dea seama de falsul grosolan al actului întrucât documentul conţinea numeroase erori: la numele mamei era scris Vasilică, data eliberării era 18 februarie 2007, care fusese într-o zi de duminică, valabilitatea buletinului era de 60 de ani şi 11 luni, contrar legii care spune că după împlinirea a 55 de ani, acesta este eliberat permanent, iar organul emitent era Poliţia Municipiului Cernavodă, în condiţiile în care Cernavodă este oraş. „M-am uitat numai la poză”, a fost declaraţia notăriţei în faţa procurorilor. Ea este acuzată că şi-a încălcat din culpă atribuţiile de serviciu, cu toate că are 11 ani de experienţă. De altfel, Doina Gheorghe a fost cercetată, în perioada 2004-2010, de procurorii Parchetului Curţii de Apel Constanţa în 25 de dosare, în care a fost acuzată de comiterea unor infracţiuni legate de activitatea pe care o desfăşoară. Toate au fost soluţionate cu neînceperea urmăririi penale.