Printre cei care au cele mai mari datorii se numără cei care se află în slujba legii. “Pe primul loc se numără notarii. Cabinetele notariale au datorii de 4,77 de miliarde de lei. Pe aceştia îi urmează medicii de familie, cu datorii de 2,68 de miliarde de lei, după care vin avocaţii, cu 1,5 miliarde de lei”, a declarat dr. Mocanu. Specialiştii CJAS susţin că medicii de familie vor fi scoşi de pe lista debitorilor, deoarece vor fi nevoiţi să plătească datoriile în cel mai scurt timp, pentru că în caz contrar Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate va rezilia contractul cu aceştia. Directorul CJAS susţine că mulţi dintre cei care nu şi-au plătit datoriile au ajuns în această situaţie din delăsare, iar printre cei care au cele mai mici datorii se numără agricultorii, care au de plătit în jur de 20 de milioane de lei. CJAS a trimis numeroase înştiinţări de plată datornicilor şi este posibil ca instituţia să intre în litigiu chiar cu anumiţi apărători ai legii care au uitat să îşi plătească dările.