Epopeea notarului public din Mangalia, Angela Manea, continuă! Femeia de 50 de ani a ajuns, din nou, în atenția autorităților. După ce marți seară a provocat un scandal monstru la o terasă din stațiunea Saturn care le aparține unor foști prieteni de familie, miercuri noapte aceasta și-a canalizat furia către fostul ei soț. Potrivit anchetatorilor, în jurul orei 3.00, Angela Manea a mers la locuința bărbatului și a început să urle și să amenințe, în fața porții. Pentru că bărbatul a ignorat-o complet, femeia s-a enervat și mai tare, așa că a încercat să intre în gospodărie escaladând gardul. Când și-a dat seama că Angela Manea nu are nicio intenție să plece, fostul ei soț a sunat la firma de pază ce îi monitorizează proprietatea. Agenții care au sosit la fața locului au încercat în zadar să o calmeze pe Angela Manea, așa că au apelat linia unică 112. Polițiștii care au răspuns solicitării au chemat la fața locului o ambulanță. Femeia a fost mai întâi transportată la Spitalul Municipal Mangalia și, ulterior, transferată la Clinica de Psihiatrie Palazu Mare, pentru a doua oară într-o săptămână. Pe de altă parte, foștii prieteni de familie, care spun că sunt terorizați, pur și simplu, de notarul public, sunt hotărâți să ceară magistraților Judecătoriei Mangalia ordin de restricție.
DOSARE PENALE În decurs de aproape o lună, pe numele Angelei Manea au fost deja întocmite șase dosare penale. Ea este acuzată de amenințare, ultraj, tulburarea ordinii și liniștii publice, refuzul recoltării probelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei, hărțuire și distrugere. Fostul soț a mai depus o plângere împotriva ei, după ce femeia i-a scris cu o cheie, pe capota mașinii, „Boule“. Potrivit unor surse, Angela Manea i-a țepuit și pe patronii restaurantului "Ambasador", din stațiunea Neptun, după ce a plecat fără să achite nota de plată. Cazul Angelei Manea a ajuns în atenția procurorilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța.