Notificare pentru remedierea deficienţelor la tronsonul de autostradă Cernavodă-Medgidia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Notificare pentru remedierea deficienţelor la tronsonul de autostradă Cernavodă-Medgidia

Justiție 23 Martie 2011 / 00:00 1009 accesări

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a notificat ieri compania Colas să remedieze până pe 15 aprilie deficienţele constatate la construcţia tronsonului de autostradă Cernavodă-Medgidia, în caz contrar urmând să rezilieze contractul cu constructorul francez. „Măsura a fost luată având în vedere întârzierea firmei în îndeplinirea obligaţiilor sale contractuale privind activitatea de proiectare şi execuţie a obiectivului menţionat, slaba mobilizare a echipamentelor în şantier, precum şi lipsa unui program de lucrări coerent care să demonstreze capacitatea sa tehnică şi organizatorică de a finaliza lucrările în termenul prevăzut”, se arată într-un comunicat al CNADNR. Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, a declarat la începutul lunii martie că firma franceză Colas a solicitat instituţiei pe care o conduce suplimentarea valorii contractului cu opt milioane de euro întrucât traseul autostrăzii a fost schimbat. Boagiu a anunţat că instituţia ar putea rezilia acordul cu compania franceză care a câştigat contractul de 224 milioane euro pentru construcţia tronsonului de autostradă Cernavodă-Medgidia, întrucât aceasta „refuză să lucreze”. Ea a spus în mai multe rânduri de la începutul acestui an că autostrada va fi deschisă circulaţiei în această vară, chiar dacă lucrările nu vor fi încheiate în totalitate. Tronsonul are 20 de kilometri, iar contractul a fost câştigat de Colas în noiembrie 2008. Constructorul francez, cu venituri de 11,6 miliarde euro în 2009, este parte a grupului Bouygues, care derulează operaţiuni în industria construcţiilor, imobiliare, energie, media şi telefonie.

Taguri articol


12